Timpul.md

Politică 20 Iunie 2020 | 08:56

Scenariu de coșmar în noiembrie: Trump, învins, contestă rezultatul alegerilor--interviu cu Richard Hasen

 

Richard Hasen este profesor de Drept și Științe Politice la Universitatea Statului California--Irvine. Expert în jurisprudența electorală, autor de manuale academice și articole în această specialitate, co-director fondator al Jurnalului de Drept Electoral, membru, din 2009, al Institutului American de Jurisprudența, autor a două cărți recunoscute, în 2016 și 2018, cu premii ale breslei, el a publicat în acest an, la editura universității Yale, volumul DEGRINGOLADA ELECTORALĂ/ ELECTION MELTDOWN, subintitulat Trucuri Murdare, Neîncredere și Amenințare la Adresa Democrației Americane.

Actualitatea electorală americană, eclipsată de cea epidemiologică, începe să-și revină în drepturi. Preliminarele legislative și prezidențiale, majoritatea aminate după introducerea carantinei, la mijlocul lunii martie, se reiau. La 9 iunie s-au ținut, cu peripeții, primare în cinci state, iar pe 23 iunie vom avea următoarea manșă, în care sunt angajate șase state, printre care New York. Problemele pe care le detaliază Richard Hasen s-au multiplicat din cauza restricțiilor sanitare și au complicat viață celor care, în număr mare, s-au hazardat totuși să voteze în persoană. La 9 iunie, în Nevada s-a așteptat pînă la 7 ore, în special în zonele urbane minoritare precum comitatul Clark-- cu 1,3 milioane de votanți pe liste--unde numărul centrelor de vot s-a redus de la 72 în 2018 la 3. Situație similară în Georgia, stat emblematic pentru toate disfuncționalitățile sistemului electoral, unde s-a întîrziat iar expedierea și contabilizarea voturilor prin corespondență, și unde comitatul urban Fulton a pierdut, într-o "consolidare", 40 de centre de vot. În ciuda acestor realități, Republicanii de la Washington și din state blochează sau întîrzie luarea de măsuri pentru extinderea votului prin corespondență.

Richard Hasen: O serie de legi statale îngreunează înscrierea pe liste și votul. Sunt legi promulgate preponderent de Republicani, care tind să creadă că e multă fraudă în sistem. Democrații, pe de altă parte susțin că numeroasele inițiative de suprimare a votului subminează încrederea publică în procesul electoral. Avem apoi, în cazuri izolate, incompetența administrativă. Sistemul american este extrem de fragmentat, cu peste 8.000 de jurisdicții electorale. Când alegerile sunt foarte disputate, aceste incidente izolate sunt intens mediatizate. A treia problema pe care o analizez este aceea a fraudării, exemplul clasic în acest sens fiind imixtiunea rusească din 2016. Ultima realitate problematica este retorică incendiară, stridentă, despre alegeri "furate" sau măsluite. Argumentez în DEGRINGOLADA ELECTORALĂ că acești patru factori, laolaltă, reduc încrederea americanilor în integritatea procesului electoral, zdruncină convingerea că voturile vor fi numărate corect și exact.

Rep.: "Degringolada Electorală" conține o bogăție de exemple ilustrind disfuncționalitățile pe care le-ați înșiruit. Care ar fi unele dintre aceste exemple?

Richard Hasen: În materie de incompetența, citez cazul șefei biroului electoral al comitatului floridian Broward, Brenda Snipes, care într-un an a uitat să expedieze 55.000 de buletine de vot prin corespondență. Cu o altă ocazie, n-a inclus pe buletine subiectul unui referendum, iar în 2018, la o renumărare după un rezultat strîns, a depășit termenul de înaintare a rezultatelor către biroul electoral statal din cauză că o subalternă n-a știut procedura de expediere electronică. În privința legilor care îngreunează accesul la urne, justificate cu retorică "fraudei", menționez un proces din Kansas, Kobach contra Fish, în care primul, șeful administrației statale, trebuia să prezinte dovezi că votul ne-cetățenilor a fost o problema serioasă într-un scrutin din acel stat. Kobach a susținut că datele sale reprezintă doar "partea vizibilă a iceberg-ului; judecătorul a conchis că n-a fost nici un iceberg, doar un țurțure generat în cea mai mare parte de erori organizatorice. Kobach, Republican, a fost sancționat pentru inducerea în eroare a instanței și nerespectarea regulilor de baza privind probele.

Rep.: Și ca exemplu de "trucuri murdare"?

Richard Hasen: Cunoaștem ce s-a petrecut la prezidențialele din 2016 când rușii au încercat, printre altele, să spargă informatic registrele electorale din toate cele 50 de state. Un alt exemplu este un scrutin parlamentar din 2018 în Carolina de Nord, unde buletine de vot au fost distruse, voturi exprimate au fost schimbate, buletine ne-bifate au fost trecute la activul unuia dintre candidați.

Rep.: Iar în Georgia Brian Kemp, șeful administrației, a fost, în 2018, candidat învingător la postul de guvernator într-un scrutin pe care el însuși l-a gestionat.

Richard Hasen: Din păcate, e ceva foarte obișnuit în Statele Unite. Kemp este însă un caz aparte, de oficial electoral statal care-și folosește autoritatea în folos politic propriu. Foarte aproape de dată alegerilor îi acuză pe Democrați că încearcă să pirateze registrul electoral, cînd de fapt aceștia semnalasera o breșă informatică unor ciberneticieni de la o universitate de stat, care la rîndul lor alertasera autoritățile federale. În loc să-și recunoască vină, Kemp și-a acuzat gratuit rivală în alegeri. E un caz șocant de mascare a incompetenței, pentru a obține incorect o funcție electivă.

Rep.: Ați vorbit până acum despre cum și cine încearcă să suprime sau să obstrucționeze expresia electorală. Pe cine vizează, de regulă, aceste încercări?

Richard Hasen: Deși legile care încearcă obstrucționarea accesului la urne par îndreptate împotriva Democraților, efectul lor supresiv este redus, parțial din cauza eforturilor continui de a le reduce impactul. Poziția pe care o argumentez în carte este că în loc să ne întrebăm dacă aceste manevre schimbă rezultatul alegerilor, ar trebui să ne concentrăm asupra demnității fiecărui alegător, punînd întrebarea de ce statul încearcă să îngreuneze înscrierea pe liste și votul. Motivele invocate, că se previne fraudă și se mărește încrederea în sistem, nu se sprijină pe date reale.

Rep.: Se fac eforturi, se iau măsuri pentru că alegerile din acest an să fie altfel, mai puțîn expuse la "trucuri", mai bine organizate și supervizate?

Richard Hasen: Fără îndoială că în domeniul ciber-siguranței s-au luat numeroase măsuri la nivel federal, statal și local pentru a garanta integritatea listelor de votanți, iar rețelele de socializare încearcă să împiedice diseminarea de informații false.

Rep.: Menționați mai devreme "retorica alegerilor furate". Trump a recurs la ea în 2016, invocând, fără nici o baza faptică, "un milion de voturi frauduloase în California". E posibil să conteste rezultatul în acest an, dacă pierde, folosind aceeași tactică?

Richard Hasen: Este posibil că Trump să nu se recunoască învins dacă rezultatul e foarte strîns într-un stat care contează în Colegiul Electoral. Decisiv devine atunci cine îl susține. Dacă are o plângere plauzibilă de fraudă, plauzibilă în orice caz pentru suporterii săi, avem potențial o problema serioasă, unul dintre acele "scenarii de coșmar" pe care le descriu în carte. Cel mai bun antidot este să nu avem un rezultat strâns, dar asta bineînțeles nu-i sub controlul nimănui.

Rep.: Are sistemul imunitate la astfel de tertipuri?

Richard Hasen: În sistemul american foarte mult e chestiune de norme, nu legi. Mă tem că nu avem mecanisme 100% eficiente de a contracara o astfel de manevră a lui Trump, dacă acesta poate atrage alți Republicani din Parlament în sprijinul poziției sale. Acest fapt îmi stîrnește îngrijorare în privința alegerilor din noiembrie.

Rep.: DEGRINGOLADA ELECTORALĂ, cartea dvs., se încheie cu o pledoarie în favoarea schimbării necesare și cu un plan de reformă a sistemului. Ce măsuri sunt necesare pentru restabilirea încrederii în acest proces democratic fundamental?

Richard Hasen: Pe termen lung, mi-aș dori de-politizarea gestionării alegerilor, gestionare care ar trebui încredințată profesioniștilor și bazată pe reguli uniforme, naționale. Cum așa ceva nu cred că se va întîmpla, propun alte soluții, de exemplu că mass-media să nu mai legitimizeze alegații de fraudă electorală nesusținute de probe. E nevoie de un plan care să implice societatea în ansamblul ei pentru a garanta că perdantul și adepții săi acceptă rezultatul alegerilor.

https://www.rfi.ro/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus