Cultură

Scrisoare deschisa premierului Vlad Filat:

„Barbu Lautaru” are nevoie de patronajul dumneavoastra!

Mai multe personalitati din domeniul artei muzicale, membri ai Asociatiei interpretilor de muzica populara a Uniunii Muzicienilor din R. Moldova – artistul emerit Simion Duja, presedintele asociatiei in cauza, artistii poporului Vasile Iovu, Serghei Ciuhrii, Petre Neamtu, Ion Dascal, maestrii in arta Vasile Craciun, Ion Negura, Ghenadie Platon si altii– i-au adresat premierului Vlad Filat o scrisoare deschisa. Ei il roaga pe prim-ministru sa ia sub patronajul sau Concursul „Barbu Lautaru”, in speranta ca acest concurs va putea avea un viitor. Desi se desfasoara rar, o data la patru ani, editia ce urma sa se desfasoare anul curent a fost contramandata din lipsa de fonduri.

Semnatarii isi exprima ingrijorarea in legatura cu faptul ca, din lipsa de mijloace financiare, Consiliul de Conducere al Uniunii Muzicienilor (careia i s-au acordat doar 60 mii de lei pentru diversele concursuri pe care le organizeaza) a decis ca contramandeze editia din anul curent a concursului „Barbu Lautaru”, desi aceasta a fost anuntata pentru 19-23 aprilie. „Contramandarea concursului ii va lipsi pe cei mai buni dintre viitorii promotori ai artei noastre muzicale (acum elevi la liceele de muzica, la colegiile de muzica sau studenti la Academie) de o treapta absolut necesara in urcusul spre culmile profesiei”, considera autorii scrisorii. Totodata, ei se adreseaza prim-ministrului Vlad Filat cu rugamintea de a lua sub patronajul sau Concursul „Barbu Lautaru”, care se desfasoara o data la patru ani. „Ne-ar face onoare sa Va avem alaturi de noi!”, afirma ei.

Autorii scrisorii mentioneaza ca, daca astazi avem cele mai bune orchestre de muzica populara din intreg spatiul romanesc („Lautarii”, „Folclor”, „Mugurel”, „Fluieras” s.a.), aceasta se datoreaza faptului ca avem o scoala de exceptie, bazata pe studierea muzicii populare si a celei clasice. Pregatirea muzicienilor incepe in scolile de muzica pentru copii, continua in licee si colegii specializate si finalizeaza cu studiile la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, inclusiv cele de masterat. Totodata, precizeaza ei, functionarea acestui sistem nu poate fi eficienta daca elevii, ulterior studentii, canta la instrument doar in clasa, cu profesorul, si nu au posibilitatea de a se manifesta in public.

„Un artist se formeaza in scena, cantand pentru public, insa si pentru colegii cu care intra in competitie. De aici importanta concursurilor muzicale, intre care si concursul instrumentistilor de muzica populara „Barbu Lautaru”, prin care au trecut, in 20 de ani ai existentei sale, cei mai buni instrumentisti ai genului, care au completat ulterior celebrele noastre formatii de muzica populara si le-au reprezentat cu brio in multe tari ale lumii”, afirma distinsii profesori si artisti in scrisoarea adresata premierului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *