Politică

Sechestru pe averea lui Ponta

Ultima declarație de avere a lui Victor Ponta relevă faptul că premierul nu mai are nici un imobil pe numele său, deținând doar două apartamente și o casă de vacanță, împreună cu soția, europarlamentarul PSD Daciana Sârbu. Comparativ cu declarația de avere de anul trecut, Ponta a donat o casă de vacanță, a vândut două apartamente și a făcut schimb cu un alt apartament. Casa de vacanță a fost donată în decembrie 2014, cu mult înainte ca premierul să aibă probleme de natură penală. Însă cele două apartamente au fost vândute, cu câte 75.000 de euro, pe 29 mai 2015, cu o săptămână înainte de apariția acuzațiilor oficiale ale DNA.Premierul nu menționează cui a vândut apartamentele. Una dintre acuzațiile aduse acestuia, potrivit DNA, era chiar faptul că a cumpărat două apartamente cu sumele obținute de la firma de avocatură a lui Dan Șova, deși serviciile de avocatură ar fi fost fictive.

Toate semnalele publice indicau faptul că premierul știa de mai mult timp că ar putea fi acuzat în dosarul Șova. Astfel se explică faptul că PSD s-a mobilizat la maximum pentru protejarea fostului ministru al Marilor Proiecte, dar și afirmațiile premierului din luna aprilie potrivit cărora își va termina mandatul „cu voia DNA”.

Ping-pong cu apartamentele

Noua declarație de avere i-a prilejuit lui Victor Ponta corectarea unei erori mai vechi, pentru că anul trecut nu menționase și averea soției sale, ceea ce a atras o reclamație a PNL la ANI. În urma tuturor acestor permutări, cea mai mare parte a averii familiei este fie pe numele Dacianei Sârbu, fie pe numele ambilor soți. Astfel, Daciana Sârbu deține un teren intravilan în Prahova și unul forestier în Dâmbovița. Daciana Sârbu și Victor Ponta dețin, împreună, două apartamente în București și o casă de vacanță în comuna Cornu.

Unul dintre apartamente a fost dobândit anul acesta, în urma unui contract de schimb, și are o valoare de 143.000 de euro, dar premierul nu precizează cu cine s-a efectuat acesta. Însă, apartamentul figurează în declarația de avere a lui Ilie Sârbu, care menționează că destinatarii schimbului sunt Dacian Sârbu și Victor Ponta. Achizițiile sunt posibile doar pentru viitor, când apele s-ar mai putea liniști. Premierul a semnat un antecontract de vânzare-cumpărare imobil, care apare cu promisiune de cumpărare şi valoare de 200.000 de euro. În conturile sale, premierul a declarat aproximativ 6.200 de euro, deși anul trecut declara 56.000 de euro. În plus, Ponta mai are şi un leasing de 34.500 de euro.

Alte semne de întrebare sunt legate de declarațiile lui Victor Ponta, care a anunțat luni seară că a pus la dispoziţia anchetatorilor apartamentul pe care îl deţine, fără a preciza de care este vorba. Mai mult, premierul a contrazis afirmațiile pe care le făcuse la ieșirea de la sediul DNA. „Procurorul m-a înștiințat că a dispus o expertiză contabilă, așa cum era normal, ne vedem în august când e gata”, afirmase Ponta în prima parte a zilei. Abia pe seară a recunoscut că, de fapt, el însuși solicitase expetiza. „De către procuror, dar la solicitarea noastră”, a nuanțat premierul, invitat fiind în studioul lui Mihai Gâdea, la Antena 3.

De asemenea, ridică semne de întrebare și modul în care Ponta a povestit desfășurarea lucrurilor. „Citisem la ora 10.00 în presă, pe surse, că la ora 11.00 se va institui această măsură şi eram pregătit. (…) Aveam (contractul apartamentului – n.r.) și l-am dat avocatei, l-a depus imediat”, a susținut Ponta, deși nici o informație în acest sens nu a apărut înainte de comunicatul DNA. Cel mai plauzibil este scenariul ca procurorul să o fi informat pe avocata lui Ponta despre intenția sechestrului.

Ce riscă Victor Ponta

Care sunt pașii procedurali? Anchetatorii urmează să identifice bunurile mobile şi imobile ale lui Ponta, respectiv conturi bancare, alte obiecte de valoare sau apartamente, pentru a putea pune sechestru pe o parte a acestora, până la concurenţa sumei constatate ca prejudiciu în dosarul în care este anchetat. Organul care procedează la aplicarea sechestrului este obligat să identifice şi să evalueze bunurile sechestrate, putând recurge, dacă este cazul, la evaluatori sau experţi.

Potrivit unor surse din DNA, în cazul bunurilor comune se poate stabili sechestrul pe cota parte a suspectului. Victor Ponta nu a menționat în declarația sa de avere care este cota sa parte, dar procurorii urmează să verifice și acest aspect. În cazul în care sechestrul nu acoperă prejudiciul imputat inculpatului, instanța poate dispune alte măsuri, cum ar fi confiscarea salariului. Cu alte cuvinte, rezolvarea problemei nu poate fi legată, neapărat, de sechestrarea unui singur apartament, așa cum a susținut Ponta. Dacă valoarea acestuia nu acoperă prejudiciul, pot fi sechestrate și alte bunuri.

În 5 iunie, procurorii DNA au anunţat că Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor.

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *