Economie

Senatul Romaniei a APROBAT ajutorul de 100 milioane euro pentru R. Moldova

În favoarea ratificării Protocolului s-au exprimat 90 de senatori, nefiind exprimate voturi împotrivă sau abţineri. În timpul şedinţei de plen, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, Titus Corlăţean, a declarat că tema sprijinirii obiectivelor europene ale Republicii Moldova este una de “interes naţional” pentru România.

“Este o temă de interes naţional. Sprijinirea obiectivelor europene ale Republicii Moldova, având ca finalitate o viitoare integrare europeană a acesteia, precum şi un parteneriat fratern constituie obiective strategice ale României. Este vorba de un proces extrem de important, cu impact nu numai economic, ci de ordin strategic – respectiv interconectarea reţelelor de infrastructură energetică şi gaz. Acest proiect este realmente strategic. Senatorii PSD vor vota pentru ratificarea acestui proiect”, a spus Corlăţean.

La rândul său, preşedintele Comisiei românilor de pretutindeni din Senat, Viorel Badea, a declarat că ratificarea proiectului reprezintă un pas spre “intrarea în normalitate în relaţia noastră cu Republica Moldova”. “Acest proiect este necesar atât pentru vecinii noştri, cât şi pentru noi. Îi felicit, în numele cetăţenilor români din Republica Moldova, care au aşteptat cu mare interes semnarea acestui proiect, pe colegii care au votat ratificarea acestuia. Sunt convins că vom mai avea şi alte iniţiative şi vom continua pe acest drum, pentru că, din punctul nostru de vedere, relaţia cu Republica Moldova este cu mult mai mult decât relaţia pe care o avem cu alte state”, a afirmat Badea.

Proiectul de ratificare a celui de-al doilea Protocol Adiţional semnat între guvernele României şi Republicii Moldova a fost adoptat şi de Camera Deputaţilor, Senatul fiind în acest caz Cameră decizională.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *