Timpul.md

Actualitate 17 Martie 2017 | 11:20

Sergiu Sîrbu despre aprobarea proiectului votului uninominal: Vrem un consens cât mai larg care să ne permită să aplicăm în bune condiții noul sistem de vot

Modificarea sistemului electoral prin introducerea votului uninominal este o reformă extrem de importantă.

Iată de ce PDM în calitate de autor al ințiativei, fiind conștient de acest fapt, își dorește să obțină un consens cât mai larg în privința acestuia. În acest context, proiectul a fost deja transmis Comisiei de la Veneția spre avizare. De asemenea, PDM va lansa și consultări interne în acest sens cu societatea civile, precum și cu reprezentanții partidelor parlamentare și extraparlamentare. Despre aceasta a vorbit deputatul democrat Sergiu Sîrbu într-un interviu pentru portalul Tribuna.

˝Proiectul a fost trimis deja spre avizare Comisiei de la Veneția. Facem asta pentru că suntem conștienți că schimbarea sistemului de vot este o reformă extrem de importantă. Iată de ce, ne dorim ca ea să fie expertizată de partenerii noștri europeni, în conformitate cu normele și practica europeană.

De asemenea, ne vom consulta și pe intern pe acest proiect de lege. În acest sens, vom avea discuții și cu societatea civilă, dar și cu reprezentanții partidelor parlamentare și neparlamentare. Vrem un consens cât mai larg, care să ne permită să aplicăm în bune condiții noul sistem de vot.

Nu dorim și nu ne propunem să ne facem imagine din promovarea acestui proiect. Pentru noi este mai puțin important dacă acest proiect va fi sau nu asociat cu PDM. Mult mai important este să avem un sistem de vot care să aducă, în sfârșit, mai multă încredere în actuala clasă politică˝, a declarat deputatul democrat.

Potrivit acestuia, principalii beneficiari ai noii legi sunt cetățenii Republicii Moldova întrucât acesta va aduce poltica mai aproape de oameni. De asemenea, datorită votului uninominal cetățenii, atât cei din țară, cât și cei de peste hotare, vor avea reprezentanții lor aleși direct în Parlament.

˝În primul rând, votul uninominal va aduce politica mai aproape de oameni. Pentru că deputații vor fi votați direct de către cetățeni, ca și primarii, ei vor trebui să fie mult mai responsabili în raport cu cei care i-au votat.
Apoi, un alt avantaj al votului uninominal este acela că fiecare raion va fi reprezentat de unul sau mai mulți deputați în Parlament. La fel, moldovenii din diaspora vor avea și ei reprezentanți în Parlament. Asta va face ca deputații să fie mai conectați la problemele localităților pe care le reprezintă˝, a menționat Sîrbu.

Nu în ultimul rând, deputatul a ținut să dezvăluie mitul care insinuează că PDM este formațiunea care va fi avantajată de introducerea votului uninominal. Potrivit acestuia, noua lege va oferi șanse egale partidelor, doar în condiția în care acestea vor munci cu adevărat pentru cetățeni.

˝ Vreau să vă spun că acest sistem de vot oferă șanse egale tuturor partidelor politice. Cu condiția ca acestea să muncească cu adevărat pentru oameni. Mă refer aici la faptul că partidele vor fi obligate să vină în fața oamenilor cu figuri credibile peste tot în țară, nu doar cu câțiva lideri centrali în spatele cărora să se afle o listă de deputați necunoscuți și care să nu poarte nici o răspundere față de alegători. Deci, votul uninominal va avantaja orice partid care va ști să răspundă acestei cerințe˝, a subliniat deputatul PDM, Sergiu Sîrbu. 

Sursa: Tribuna.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus