Timpul.md

Actualitate 29 Noiembrie 2017 | 10:38

Serviciile de sănătate prietenoase tinerilor pledează pentru educația pentru sănătate în școli

Centrul National de Resurse SSPT Neovita, în comun cu Asociația Sănătate pentru Tineri, cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Fondului Națiunilor Unite pentru Populație, Biroul Elvețian pentru Dezvoltare și Cooperare urmărește fortificarea capacităților sistemului de învățământ pentru a perfecționa programele școlare în domeniul educației pentru sănătate.

Necesitatea revizuirii curriculei școlare în domeniul educației comprehensive pentru sănătate a fost discutată în cadrul unei mese rotunde, urmată de un training care va dura pe tot parcursul acestei săptămâni. Scopul trainingului este actualizarea cunoștințelor despre nevoile și particularitățile de dezvoltare ale adolescenților, consolidarea capacităților de dezvoltare a programului comprehensiv de educație pentru sănătate în conformitate cu standardele internaționale

Șeful direcției învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Valentin Crudu, a menționat actualitatea discuțiilor despre educația pentru sănătate în contextul procesului de revizuire curiculare a instituțiilor de învățamânt pre-universitar și rolul abordarii complexe in educația pentru sănătate: "Este important ca subiectele de sănătate să fie parte a curriculei școlare, dar la fel este importantă colaborarea dintre sectorul de învățământ și cel de sănătate, implicarea mai activă a familiei, a altor actori comunitari în promovarea modului sănătos de viață".

Evert Ketting, Doctor în sociologie, expert internațional din Olanda, afirmă că mai multe țări au eșuat la prima încercare de a introduce acest obiect in școală și au încercat din nou. Moldova trebuie să aibă un curs comprehensiv. Evert Ketting insistă pe două motive pentru care Republica Moldova ar trebui să introducă acest curs în școală: "Este important să țineți pasul cu Europa, pentru a nu vă simți izolați. Al doilea lucru este motivația. Daca vrei sa construiești ceva durabil, trebuie să ai certitudinea că e un lucru necesar. Trebuie să fiți conștienți că un asemenea obiect în școală va preveni foarte multe probleme ce pot să apară în viitor".

În cadrul mesei rotunde s-a pus acceptul pe necesitatea unui program școlar complet, adaptat vârstei și nevoilor elevilor. Rolul decisiv îl au profesorii, pentru că ei nu doar transferă cunoștințe, dar lucrează cu atitudinile și dezvoltă abilitați.. Mai mulți vorbitori au pus accentul pe nevoia de profesionalizare, elaborarea unor manuale, materiale didactice pentru a obține un curs interesant și adaptat nevoilor elevilor. La fel s-a pus in dicuție rolul familei, a comunității, a colaborării intersectoriale, implicarea tinerilor și necesitatea revizuirii programelor de formare a viitorilor pedagogi in domeniul dat.

Evenimentele sunt organizate de Centrul de Resurse la nivel Național în Servicii de Sănătate Prietenoase Tinerilor Neovita și Asociația Sănătate pentru Tineri, în baza Memorandumului de Colaborare între Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus