Timpul.md

Ultima oră 19 Octombrie 2018 | 14:39

Severin Krasimirov recunoaşte că a ucis-o pe jurnalista bulgară Viktoria Marinova

Severin Krasimirov, în vârstă de 21 de ani, suspect în violarea şi asasinarea jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, a declarat vineri că el a ucis-o, dar că fără să vrea.

Severin Krasimirov, încătuşat şi înconjurat de poliţie, a făcut declaraţii presei la un tribunal unde a compărut în vederea plasării în arest. „Regret acest lucru atât de mult, nu-mi vine să cred că am făcut-o”, a declarat Krasimirov, referindu-se la asasinarea lui Marinova.

Avocatul tânărului a cerut ca şedinţa să se ţină cu uşile închise, însă tribunalul de la Ruse a respins cererea.

Avocatul a venit la Krasimirov după ce acesta a vorbit cu presa şi i-a spus să nu mai vorbească.

Krasimirov a declarat anterior că se afla sub influenţa alcoolului şi drogurilor atunci când s-a certat cu o femeie pe care nu o cunoştea, pe 6 octombrie. El a spus că a lovit-o peste faţă şi a aruncat-o în boscheţi, dar că nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat după aceea.

„Indiferent ce pedeapsă îmi vor da, chiar dacă va fi închisoarea pe viaţă, o voi executa”, a răspuns el când a fost întrebat ce pedeapsă crede că merită.

Potrivit anchetatorilor, ea a fost violată, lovită în cap şi sufocată. Ei au respins, până acum, ipoteza potrivit căreia jurnalista a fost asasinată în legătură cu activitatea sa, de dezvăluire a corupţiei.

Krasimirov a fost extrădat către Bulgaria miercuri, din Germania, unde locuieşte mama sa. El a fost arestat pe 9 octombrie, în apropiere de Hamburg, în baza unui mandat european de arestare.

Tribunalul regional de la Ruse a dispus ca tânărul să fie plasat în arest preventiv până când va fi judecat de omor şi viol.

 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus