Editorial

Sezon de vânătoare

Braconierii erau cei care, dacă aveau o pușcă, o țineau ascunsă ca să prindă un iepure. Să mănânce o carne bună. Mai demult, cum am aflat de la unchiul nostru, dacă te prindea poliția cu pușca la vânătoare, pe dealurile Hamzei, intrai în mare necaz. Așa că cel mai bine era să nu ai pușcă și să nu te duci la vânătoare. Deși, ne povestea el chiar în prima zi a anului, în om există instinctul ăsta de a vâna. Și nu e doar o soluție de supraviețuire, ci și de aprovizionare cu hrană. Până la urmă, nu era prea rău. Oamenii mai puneau ceva în frigidere. Mai ales în anii în care salariile se dădeau o dată la câteva luni sau chiar la câțiva ani. Trebuia să trăiești. Trebuia să mănânci. Braconajul nu e legal, dar să nu plătești oamenilor salariile nu e nici legal, nici uman.

Apoi e vânarea din pasiune, și nu doar a iepurilor. Împuști ce prinzi. Și mă gândesc acum că poate ar fi bine și invers: să prinzi ce împuști. Antropologii spun că primii oameni erau vânători. Că strămoșii noștri, ăia care dormeau în peșteri, erau vânători. Aproape că ne vine să credem că în Moldova omul primitiv s-a conservat perfect. Și nu mă refer aici nici la braconieri, nici la cei care vânează ca să mănânce, ci la nebuniile care se petrec pe la noi.

În comuna Vadul-Leca din raionul Telenești, primarul, cu polițistul de sector și cu alți amici s-au dus la vânătoare. Se pare că, în Moldova, vânătoarea e în plin sezon. Și, dacă tot era în preajma Crăciunului, nu au „vânat un iepuraș, Domn, Domn, să-nălțăm” să facă din blana lui veșmânt frumos Domnului, cum spune colinda. Nu, nici căprioare n-au vânat. Domnii au vânat peste o sută de câini. Care vagabonzi, care nu. De parcă ar mai conta.

Ziua în amiaza mare oamenii legii au plecat să vâneze câinii, pe care apoi i-au ars în cazangeria școlii. Să auzi și să nu îți vină să crezi. Copiii satului cred că au ce visa o vreme. Sau măcar ce învăța că, dacă domnu’ primar și nenea polițistu’ omoară câinii, înseamnă că e de bine.

Dacă, Doamne ferește, gașca de vânători din raionul Telenești nimerea vreun om sau vreun copil ce s-ar fi nimerit cu câinele pe stradă, mai aveam o crimă. Că măcel este destul. Toată ziua. Însă, precum a spus primarul localității când a fost căutat de reporteri, să nu vorbim acum, că sunt sărbători!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *