Timpul.md

Editorial 20 Aprilie 2020 | 09:29

SFATUL ȚĂRII

 

Foarte puțini moldoveni cunosc istoria adevărată a neamului românesc din Basarabia. E o boală mai veche a populației băștinașe, o boală rușinoasă adusă în anii ocupației rusești, dar care nu-i supără și nici nu-i deranjează prea tare pe mulți din urmașii lui Ștefan cel Mare. O parte dintre ei, certați cu abecedarul, fără să înțeleagă cât rău fac celor din jur, repetă ca papagalii minciunile otrăvite ale propagandei sovietice, precum că Moldova nici n-a avut istorie proprie până în anul 1812, când țarul rus i-a „eliberat” de sub jugul turcesc. Alții, fără să fi absolvit școala primară, dau ochii peste cap şi ţipă ca din gură de şarpe că istoria noastră începe la 28 iunie 1940 şi răspândesc aberaţiile lui stalin că moldovenii şi românii sunt două popoare diferite şi vorbesc două limbi felurite. Dar, indiferent de ideologia promovată de varii regimuri, Basarabia românească s-a dovedit a fi mult mai puternică decât scornelile inventate împotriva ei. Totuși, nu ne ferim să recunoaştem că în cei aproape două sute de ani de ocupație țaristă și sovietică, un număr impresionant de moldoveni și-au pierdut rădăcinile, înstrăinându-se pentru totdeauna de limba maternă, de istoria, pământul și neamul lor. Unii dintre ei s-au rusificat deplin și au dispărut în imensitatea Rusiei, alții au intrat în slujba ocupanților și au devenit cozi de topor, tratându-i cu mare dispreț pe frații lor. Oricât ai încerca să ascunzi, dar se vede de la o poștă că cel care se dezice de limba mamei, de istoria neamului său, de părinți, nu are cum să-și iubească Țara și poporul din care face parte. Dimpotrivă, el devine un mancurt sadea, un dușman înverșunat împotriva propriului popor (amintiţi-vă de suita de trădători de la Ivan Bodiul până la Igor Dodon) şi prezintă un pericol public, atunci când ajunge în fruntea instituţiilor de stat. Din păcate, majoritatea moldovenilor încă nu conștientizează până la capăt că ignorarea istoriei naționale te lasă fără argumente în fața adversarilor, te transformă într-o unealtă a intereselor străine și te menține în starea de rob. În fine, nu e nevoie să ai cunoştinţe academice în domeniul istoriei naţionale, dar în era informaţională să nu ştii denumirea corectă a limbii tale materne, să nu cunoşti numele părinţilor tăi, să arunci cuvinte de ocară la adresa înaintaşilor care au apărat cu viaţa hotarele Ţării şi au salvat fiinţa românească de la exterminare -- e prea din cale afară şi nu ţine de ignoranţă, ci de proasta creştere şi rea intenţie. Cu mare întârziere, dar timpul ne forțează să recuperăm istoria adevărată a Basarabiei, ne obligă s-o aducem în capul mesei, ca nimeni și niciodată să nu mai îndrăznească s-o falsifice și s-o folosească împotriva propriului popor. Așteptăm de la Academia de Științe a Moldovei să-și lichideze restanțele rușinoase, să se pronunțe oficial, măcar în anul Centenarului, ce a însemnat „Sfatul Ţării” pentru Basarabia, pentru procesele de reîntregire a poporului român şi de făurire a României Mari. Reabilitarea definitivă a „Sfatului Ţării” şi înţelegerea deplină a faptei eroice a celor 86 de deputaţi în Ziua de 27 martie 1918, îi va ajuta enorm pe moldovenii de azi să nu caute potcoave de cai morţi prin Siberia, îi va ajuta să deschidă ochii şi să vadă că ei nu s-au născut în orfelinatul rusesc, că ei nu sunt copii ai nimănui, că ei au părinţi vrednici, demni de respect şi iubire, că au o istorie glorioasă şi au o Ţară ca o Grădină a Domnului.

De ce punem o miză atât de uriaşă pe evenimentele de la începutul secolului XX, pe înţelepciunea şi clarviziunea basarabenilor din „Sfatul Ţării” în deşteptarea şi luminarea moldovenilor de azi? Iată doar câteva dintre cele mai importante lecţii.

După un veac de asuprire şi rusificare cumplită, Basarabia se afla în comă adâncă. Respiraţia ei nu se simțea nici acasă, nici la Petersburg. La 1912, autorităţile ţariste sărbătoreau cu fast, prohodirea Basarabiei româneşti. De peste Prut încă nu se auzeau până la noi vocile lui Nicolae Iorga, Zamfir Arbore şi Constantin Stere, iar gestul judecătorului de la Bălţi, Ion Pelivan, de a protesta, prinzând tricolorul nostru de uniforma sa de cinovnic ţarist, părea atât de singular, încât nimeni nu îşi imagina că doar peste cinci ani, însuşi imperiul ţarist va fi prohodit pentru totdeauna, iar Basarabia va reînvia din morţi.
Prima lecţie pe care ne-a dat-o Basarabia în 1917 a fost că popoarele cu rădăcini adânci nu dispar la vrerea sau comanda stăpânilor vremelnici, că ele au o forţă vulcanică de a răbufni, de a renaşte din cenuşă şi de a însufleţi milioane de confraţi-robi să lupte, să-şi câştige libertatea. O a doua lecţie ar fi că în zilele, când se hotărăşte soarta popoarelor, din sânul celor asupriţi apar cei mai buni luptători pentru cauza naţională, care îi unesc pe oameni sub același drapel și conduc neamul lor spre eliberarea de sub jugul străin, luminând drumul mulţimilor, trezite din somnul cel de moarte, pe sute de ani înainte. O a treia lecţie ne-a fost dată în Ziua de 27 martie 1918, Zi când Basarabia şi-a făcut dreptate, s-a reîntors Acasă, la Mama ei – România şi a spus lumii întregi că, prin originea și etnia lor, moldovenii sunt români, iar sângele apă nu se face. Astfel, Parlamentul de la Chişinău, cu o denumire atât de neaoșă – Sfatul Țării – le-a reîntors moldovenilor titlul de noblețe, demnitatea națională și Patria care le fusese răpite prin vicleșug și forță la 1812. După atâtea umilințe și suferințe cumplite, Basarabia răstignită pe crucea istoriei, venea cu inima curată în mijlocul poporului său, reînvia, și cu moarte pe moarte călcând, începea prima să-și strige frații de sânge și să-i îndemne să făurească împreună o Românie nouă, o Românie Mare, o Românie dreaptă și prosperă. Să luăm aminte că prin votul din 27 martie 1918, Basarabia devenea egală între egale cu celelalte teritorii românești, devenea parte integrantă și cofondatoare a României Mari.

Iată că s-a scurs o sută de ani de la marele eveniment, când fiii acestui popor, aleși în „Sfatul Ţării”, au scris cu dragoste şi devotament, cea mai glorioasă filă din istoria Basarabiei, iată că Centenarul ne prinde în afara României, cu o societate amărâtă, învrăjbită şi dezbinată, deocamdată incapabilă să se ridice la înălţimea idealurilor promovate de înaintaşii noştri în martie 1918. Cei care au colaborat cu regimul comunist în perioada de ocupaţie sovietică, împreună cu profitorii tranziţiei, continuă să împroaşte venin împotriva „Sfatului Ţării”, fără să le spună rătăciţilor de azi că prin Unirea Basarabiei cu România, milioane de moldoveni au scăpat de întuneric, s-au modernizat, le-a fost întărită şi perpetuată fiinţa naţională, fiind salvaţi de teroarea roşie, de groaznica foamete din 1932-1933, de asasinatele în masă din 1937-1938, de invazia ateismului şi distrugerea bisericilor, de comunizarea stalinistă. Graţie votului „Sfatului Ţării”, Basarabia a avut timp să adune puteri și să supravieţuiască ocupaţiei sovietice, nu s-a lăsat rusificată până la dispariţie totală şi nu a împărtăşit destinul tragic al Transnistriei.

Să fim demni de marii luptători pentru cauza naţională, de cei care și-au iubit Neamul și Țara și au scris cea mai glorioasă filă din istoria Basarabiei la 27 martie 1918. Numele lor trebuie să devină parte a fiinţei noastre, să fie incluse în manuale și cărți, să orienteze generaţiile tinere spre libertate şi unitate naţională. Să ne exprimăm recunoștința totală față de „Sfatul Ţării” şi să le urmăm idealul şi exemplul acelor bravi feciori ai Neamului. Fraţi moldoveni -- fiţi siguri că luptaţi pentru o cauză sfântă! Nimeni nu poate opri Basarabia din drumul ei spre Mama-România. Credeți cu tărie în cauza Reîntregirii națiunii române și hotarul de pe Prut se va prăbuși!

Revista NATURA, martie 2018 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus