Timpul.md

Actualitate 19 August 2019 | 13:57

Shor a „vândut” concesionare Aeroportul Internațional Chișinău unei companii din Scoția controlate de un membru al familiei Rothschild, cu o avere de peste 1 miliard de dolari

Compania Avia-Invest, care a obținut concesiunea Aeroportului Internațional Chișinău, a fost vândută NR Investments Ltd, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Conform informațiilor publicate de presă, averea lui Nathaniel Philip Rothschild ar fi în jur de 1 miliard de dolari.



Potrivit comunicatului, NR Investments Ltd a achiziționat 95% din compania Avia-Invest, a cărei președinte al consiliului de directori este Ilan Shor. Tranzacția a fost făcută luni, 19 august.

Se întâmplă la doar o săptămână după ce Președintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice, Igor Munteanu, a depus o sesizare în adresa Procuraturii Generale (PG) și Centrului Național Anticorupție (CNA) cu privire la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău.

„Noi am sesizat astăzi CNA și Procuratura, deoarece este nevoie de o anchetă paralelă cu activitățile Comisiei. Multe semne de întrebare a trezit felul în care Aeroportul Internațional Chișinău a fost scos spre concesionare, atâta timp cât acest obiectiv se găsea pe lista obiectivelor nepasabile privatizării. Vrem să fie verificate acțiunile persoanelor care au participat la adoptarea deciziei privind administrarea și deetatizarea proprietății publice și dacă acțiunile acestora au fost concertate sau remunerate într-un anumit fel”, a anunțat Munteanu acum o săptămână.

În spațiul public a fost înaintată ideea de către mai mulți oficiali, inclusiv președintele Igor Dodon, că aeroportul ar urma să reintre în posesia statului.

Potrivit presei ruse, Ilan Shor încerca să vândă concesiunea asupra aeroportului din Chișinău încă din luna iunie, negociind în acest sens cu mai multe companii rusești.

NR Investments Ltd este o companie înregistrată în Scoția, în 2014, având drept principală activitatea „dezvoltarea imobiliară”.

Directorul companiei este cetățeanul irlandez Robert Anthony Keane, care figurează ca director în alte 33 de companii deschise în Marea Britanie, cea mai mare parte a lor la aceeași adresă.

https://cotidianul.md/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus