Ultima oră

Şi arabii iubesc libertatea

Ca mulţi alţii, în aceste zile îmi petrec multe ore urmărind fluxul de ştiri live de la Al-Jazeera, unde s-a putut vedea în timp real cum se scrie istoria, cel puţin până acum. Prin mişcările pentru răsturnarea regimului din Egipt asistăm – după revoluţia democratică din Tunisia – la al doilea act al uimitoarei „primăveri arabe”. Sau „1989 al arabilor”. Şi acest lucru este captivant şi entuziasmant. Revoluţii civile în ţări arabe importante nu a avut aproape nimeni dintre noi pe radar. Populaţia a fost descrisă ca frustrată sau apatică , sau chiar ca fiind uşor manipulabilă de către autocraţi şi islamişti. Şi acum, asta. Generaţia tânără din oraşe nu este mult diferită decât studenţii din Occident. Au aceleaşi dorinţe. Şi datorită Internetului trăiesc realmente pe aceeaşi orbită.

Poate că Internetul şi mediile de socializare au un impact mult mai dramatic asupra conştiinţei generale, decât s-a crezut până acum. Chiar aşa-zişii experţi nu ştiu în realitate absolut nimic: Pentru că prea multe au început să se mişte în ultimul an, să zicem doi, iar ştiinţa experţilor se referă deseori la experienţe lungi, istorice, care însă au fost probabil depăşite în mod dramatic de cele mai recente procese sociale de modernizare, fără ca "experţii" să le fi remarcat măcar.

"N-o să iasă nimic din asta la arabi!"
Dar ce mă miră mai mult, ceea ce mă indignează cu adevărat, pot să mă şi enervez de-a dreptul, este opinia din nu puţine cercuri, care spune: Pentru numele lui Dumnezeu, dar cât de periculoasă este instabilitatea? Oricum n-o să iasă nimic din asta la arabi! Probabil că ei schimbă acum numai cu o dictatură condusă de muftii Oricum, autocraţii seculari au fost comozi!

Asta este din punct de vedere moral tot atât de reprobabil, ca şi dacă în 1989 Václav Havel, Jens Reich [activist pentru drepturile civile din fosta DDR] şi acei mulţi cetăţeni, bărbaţi şi femei, care se săturaseră de regimurile putrede sub care trăiau, ar fi fost sfătuiţi mai bine să se supună pe mai departe lui Honecker, şi celorlalţi domni cu feţe cenuşii, că doar nu se ştie ce iese din asta – cine ştie, poate chiar o Germanie reunificată, cu chef de război.

Islamiştii nu joacă un rol important
Dar o asemenea atitudine nu vine numai din degradare morală, ci şi dintr-un total dezinteres pentru adevărata realitate. Pentru că cine este numai puţin atent la mişcarea arabă actuală, constată repede că orice fel de "islamişti" joacă un rol mult mai mic, decât s-ar putea presupune. Oamenii vor democraţie şi liberate, nu muftii. Ba chiar există semne că a dispărut influenţa islamiştilor, ca de exemplu a Frăţiei musulmane egiptene.

Lucrurile se află în mod dramatic în mişcare, şi aceasta este o şansă istorică. Oamenii se transformă, atunci când respiră prima oară în libertate. Şi asta înseamnă foarte simplu şi: nimeni nu ştie desigur, ce turnură vor lua lucrurile. Acum vedem o clasă urbană de mijloc, care mătură autocraţii. Este posibil ca alegerile libere să producă ulterior deziluzii. Cine ştie de pe-acum ce cred ţăranii simpli din delta Nilului !Dar, cum am spus, nimeni nu ştie. Este o mare şansă.

Desigur, şansele pot să şi eşueze. Dar numai pentru că şi un eşec este o posibilitate, trebuie să ne cramponăm de stabilitate, care este întotdeauna cel mai bun argument pe care dictatorii ştiu să-l invoce pentru ei înşişi? Nu, cu siguranţă nu.

Am putea trăi mereu sub biciul unui prinţ
Ceea ce le lipseşte scepticilor noştri negativişti este imaginaţia politică, simţul a ceea ce este posibil. Dar aceasta nu este numai consecinţa lipsei de fantezie, ci are şi un sâmbure de rasism. De felul: democraţie la arabi, asta nu o să meargă niciodată. Ei îi urmează cu plăcere pe autocraţi. Cât de mizerabile sunt toate acestea! Desigur că atunci când, într-o societate, cetăţenii liberi iau lucrurile în mâini şi vor să le reformeze este întotdeauna un pas în necunoscut. Şi necunoscutul ascunde şi riscuri. Aşa a fost întotdeauna în istorie, şi fără aceasta nu ar fi existat niciodată un progres, democraţia nu s-ar fi introdus niciodată, nicăieri.

Pentru că obiecţia că democraţia este periculoasă este tot atât de veche cât este şi aspiraţia către libertate a oamenilor. Această obiecţie a venit întotdeauna de la cei care s-au cramponat de stabilitatea lor. Dacă înaintaşii noştri ar fi ţinut seama de ea, am fi trăit încă în robie, cu căluş pus de cler, sub biciul principilor.

REACŢII

Europa trebuie să fie gata pentru tranziţie

Răspunzând la evenimentele care au zguduit lumea arabă, reacţiile europene sunt marcate de "tăcerea prudentă a politicienilor" şi "de un anume scepticism faţă de o schimbare din afară", scrie Fernando Vallespín în El País. Editorialistul subliniază diferenţele dintre agitaţia care a lovit ţărmul meridional al Mediteranei şi revendicările care au caracterizat recentele proteste din Europa : "în timp ce acolo, se manifestează pentru a cere ceea ce nu este încă – libertate şi dezvoltare economică – aici se manifestează pentru a păstra câştigurile". Această atitudine, continuă Vallespín, explică sprijinul timid pe care europenii par a-l acorda "celor care nu sunt mulţumiţi cu ce au şi care cer ceea ce au crezut dintotdeauna". Această timiditate este cu atât mai surprinzătoare cu cât "Europa nu are nicio influenţă asupra unei serii de evenimente care sunt cruciale pentru viitorul său […]", scrie Timothy Garton Ash în The Guardian . Cu toate acestea, subliniază istoricul britanic, "nimeni nu are o experienţă mai bogată decât europenii în materie de tranziţii dificile de la dictatură la democraţie. Nicio regiune nu are atâtea instrumente la dispoziţie pentru a influenţa viitorul Orientului Mijlociu. Statele Unite au desigur relaţii speciale cu militarii egipteni şi familiile regale arabe, dar Europa are mai multe relaţii comerciale, ea asigură ajutoare semnificative şi există o reţea importantă de relaţii personale peste Mare Nostrum […] Aici majoritatea tinerilor arabi doresc să vină, pentru a studia şi a lucra. Verii lor sunt deja aici". Schimbările în curs sunt "totodată o problemă şi o oportunitate". De aceea, sugerează Garton Ash, "UE trebuie să acţioneze rapid, cu flexibilitate, curaj şi imaginaţie – calităţi care nu-i sunt de obicei asociate". Dacă într-adevăr revoltele arabe reuşesc, "tinerii arabi vor circula peste Mediterană, contribuind la economiile europene şi la finanţarea pensiilor unei populaţii care îmbătrâneşte rapid". Dacă dau greş şi islamiştii preiau puterea, "Doamne ajută! Dacă nu este un interes vital pentru Europa, atunci ce s-ar putea numi interes vital ?"  

Sursa: PRESSEUROP.EU

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *