Spectacole

Şi în această toamnă „A ruginit frunza din vii”

Dezvoltarea artei corale din R. Moldova a cunoscut în ultimii patru ani o înviorare vizibilă, iar asta şi datorită tradiţionalului festival „A ruginit frunza din vii”, organizat de Asociaţia muzical-corală. Potrivit organizatorilor, evenimentul îşi propune să promoveze cântul coral ca instrument de socializare între oameni, precum şi schimbul de experienţă profesională între colectivele participante. Totodată, festivalul susţine şi promovarea artei naţionale pe plan internaţional. În acest răstimp s-a reuşit aducerea a numeroase sonorităţi muzicale, fiecare ediţie fiind reprezentată de circa 400 de participanţi atât din ţară, cât şi din străinătate. „Prin această acţiune culturală are loc perfecţionarea colectivelor corale. Iar anul acesta am adus noi colective artistice, ceea ce presupune noi culturi şi, totodată, alte maniere interpretative. În acelaşi timp, este prezentată lumea componistică de peste hotare şi muzica naţională a altor ţări, ceea ce sporeşte schimbul de experienţă, lucru util fiecărui dirijor de la noi”, a menţionat preşedinta festivalului, Elena Marian, precizând că pe viitor intenţionează să transforme festivalul într-un concurs internaţional, ca rezultat al evoluţiei acestuia. „Anul viitor, atunci când vom avea o ediţie aniversară, vrem să invităm cel puţin zece colective artistice de peste hotare, de cel mai înalt profesionalism, pe care ni le-am şi schiţat deja. Apoi, dorim să găsim şi un poem coral-simfonic, care să fie interpretat împreună cu colectivele corale din ţara noastră, aici mă refer la cele care au participat până acum”, ne-a spus preşedinta Asociaţiei muzical-corale.

Festivalul „A ruginit frunza din vii” se va desfăşura în trei secţiuni: Muzică Sacră – 11 octombrie, ora 18.00, Biserica Universităţii de Stat din Moldova; Muzică Naţională – 13 octombrie, ora 18.00, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie Naturală, şi Program Liber – 12 octombrie, ora 18.00, Sala cu Orgă.

La sfârşit, toate colectivele participante vor merge la mănăstirile Căpriana şi Hâncu, unde vor interpreta muzică sacră, după care vor face o excursie prin oraşul Chişinău. Totodată, coriştii sunt invitaţi să participe la unele acţiuni de socializare, aici fiecare colectiv va prezenta o piesă din creaţia ţării din care provine.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *