Timpul.md

Atitudini 19 August 2021 | 07:22

Simbolul de credinţă - Duhul Sfânt

Când învăţătura lui Arie părea învinsă, a apărut Macedonie şi adepţii săi care încercau să înveţe poporul credincios că Duhul Sfânt nu e persoană dumnezeiască, fiind ierarhic sub Tatăl şi sub Fiul. Pentru că au fost văzuţi ca nişte luptători împotriva Duhului Sfânt, au fost numiţi pnevamtomahi (pnevma - duh, to mahi - luptători).

Sinodul II ecumenic s-a întrunit la Constantinopol în anul 381. Primele şedinţe au fost conduse de marele nostru părinte Sfântul Grigorie de Nazianz, numit şi Teologul, care a ţinut în acea perioadă celebrele sale cuvântări teologice (cinci la număr) în biserica Învierii.

Cu acest prilej s-au scris ultimele articole ale Simbolului de credinţă, care a rămas apoi neschimbat până în zilele noastre.

Mai întâi, s-a stabilit învăţătura despre Duhul Sfânt: Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul ce de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci.

Prin cele scrise s-a subliniat faptul că Duhul lui Dumnezeu este dătător de viaţă. Apoi s-a vorbit de purcederea lui din Tatăl - după spusele lui Iisus Hristos: Când va veni Mângâietorul, pe Care Îl voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, de la Tată, care purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Ioan 15; 26). Teologii au explicat de-a lungul vremii că a purcede înseamnă a veni înspre ceva de undeva, iar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl înspre creaţie sfinţind-o şi întorcând-o spre Dumnezeu. Astfel, rezumând, Biserica învaţă că Tatăl este nenăscut şi nepurces, Fiul este născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede de la Tatăl.

Cuvintele Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit vor să arate egalitatea dintre Persoanele Sfintei Treimi. Pentru că slava se cuvine doar lui Dumnezeu – unul în fiinţă şi întreit în Persoane.

Cât despre ultimul paragraf: Care a grăit prin prooroci, se ştie că nu doar profeţiile, ci întreaga Scriptură este insuflată de Duhul Sfânt. El a fost prezent la facerea lumii pământul era netocmit şi gol(...), iar Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra apelor (Facerea 1; 2); apoi i-a călăuzit pe prooroci. În Noul Testament apare în cele mai importante momente din viaţa pământească a Mântuitorului. La întrupare, la botez, la schimbarea la faţă.

La zece zile după Înălţarea Domnului, adică la Cincizecime, se pogoară sub forma limbilor de foc asupra Apostolilor şi de atunci a rămas în Biserică, aşa cum promisese Iisus Hristos în timpul vieţii Sale pământeşti (Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimete la voi; Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească la tot adevărul – Ioan 16; 7,13), sfinţind toată lucrarea lui Dumnezeu pe pământ.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus