Internațional

Simona Halep a ajuns în finala WTA. Se va reîntâlni cu Serena Williams

Românca a câștigat grupa din care a făcut parte alături de Serena Williams, Ana Ivanovic și Eugenie Bouchard, iar în penultimul act a înfruntat-o pe Agniezka Radwanska.

Poloneza conducea cu 4-2 la capitolul meciuri directe, însă în partida de sâmbătă (25 octombrie) nu a avut nicio șansă în fața Simonei. Adversara româncă a dominat întâlnirea de la un capăt la celălalt și s-a impus într-o oră și 7 minute cu scorul 6-2, 6-2. 

„Ştiam că Radwanska se mişcă foarte bine pe teren, am vrut să joc rapid şi apoi să termin mingiile repede. Stilul agresiv mi-a adus foarte multe puncte astăzi”, a comentat Simona Halep. 
 
Mâine va avea loc meciul din finala turneului cu Serena Williams.  Miercuri, Simona Halep a repurtat o victorie senzațională în fața ei cu scorul 6-0, 6-2. Pentru Serena Williams, tenismana nr. 1 în lume, a fost cea mai grea înfrângere în ultimii 16 ani. 

„Meciul de mâine cu Serena Willliams va fi un meci nou bineînţeles, vreau doar să mă bucur de finală. Ştiu că Serena va fi mult mai atentă în finală”, a spus Simona Halep.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a editie a Turneului Campioanelor, reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. Simona Halep este prima sportivă din România care a reușit să ajungă la un acest turneu de prestigiu. 

Pentru calificarea în finala, Halep și-a asigurat 890 de puncte WTA și un cec în valoare de 971.000 de dolari.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *