De această părere sunt managerii instituţiilor preuniversitare, cei care nemijlocit îi angajează pe tinerii specialişti pregătiţi conform acestor norme. Despre problemele cu care se confruntă sistemul educaţional şi ce este necesar de întreprins pentru a le rezolva am discutat cu directorul Liceului cu profil real „C. Sibirschi”, Pavel Macari, doctor în ştiinţe fizico-matematice.
– Activaţi în sistemul educaţional de mulţi ani. Cum apreciaţi nivelul de pregătire al tinerilor specialişti care au finisat studiile universitare?
– În prezent în şcoli nu vin întotdeauna cei mai buni specialişti. În urmă cu 10-20 de ani, tinerii din anul IV care veneau la practică erau deja formaţi ca specialişti, acum însă studenţii vin la practică după un an şi jumătate de studii. Aceşti copii, care nu sunt decât cu vreo trei ani mai mari decât elevii noştri, vin să ţină lecţii în faţa altor copii. Evident, pregătirea lor este mult mai slabă. Probabil, programele universitare de la noi nu coincid cu cele din Europa. Nu sunt satisfăcut deloc de calitatea profesorilor formaţi în doar trei ani de studii.
– Câţi tineri specialişti profesează acum la liceul pe care-l conduceţi?
– De trei ani de zile activează la noi două profesoare tinere. Una dintre ele este chiar bine pregătită, a fost anterior angajată la un liceu regional. S-a integrat foarte bine şi nu am pretenţii faţă de ea. Nu acelaşi lucru pot să îl spun despre o altă profesoară, care predă engleza şi pe care am fi concediat-o demult, dacă aveam un alt specialist. Deşi se vehiculează că tinerii specialişti fac cozi la Direcţia generală de învăţământ, chiar avem deficit de cadre calificate. Cei care vor să se angajeze în şcoli sunt foşti profesori reveniţi din Italia, după vreo 10 ani. Din păcate, aceştia nu sunt tocmai cei care ar oferi o educaţie de calitate.
– De ce tinerii preferă alte meserii decât pedagogia? Cum ar putea fi atraşi tinerii în mediul pedagogic?
– După studii, tinerii nu vin să lucreze în şcoală, ci pleacă peste hotare. Nu ştiu ce ar trebui să se întâmple ca ei să vină în învăţământ. În majoritatea cazurilor, li se propun locuri de muncă mai avantajoase ori sunt chemaţi să muncească pentru firmele internaţionale. Drept rezultat, noi nu avem parte de acei tineri talentaţi care ar trebui să substitue vechea generaţie de pedagogi. Dar asta va fi situaţia, atâta timp cât tineri nu vor fi remuneraţi corespunzător. În Franţa, din salariul pe care îl primeşte, un cadru didactic tânăr poate să-şi închirieze o locuinţă şi un automobil, mai şi depune bani în bancă pentru vacanţă. Iată asemenea condiţii cred că ar ambiţiona tinerii să profeseze şi această meserie deloc uşoară – pedagogia.
– Ce cunoaşteţi despre mobilitatea cadrelor didactice? Se implementează asemenea practici în R. Moldova?
– Nu prea se cunoaşte despre programele de stagii internaţionale. În liceul nostru, doar o singură profesoară, de limba engleză, la începutul anilor 1990, întâmplător a reuşit să facă un stagiu la Iaşi. Mai există unele oportunităţi, dar sunt prea puţine oferte şi prea mulţi profesori din municipiul Chişinău care ar dori să beneficieze de aceste programe. De fapt, practic nu există cadre didactice care să fi beneficiat de vreun stagiu din contul statului. Mai mult chiar, cadrele didactice trebuie să plătească 1.200 lei pentru stagiile prevăzute de Direcţia de învăţământ.
– Sunt obligate cadrele didactice să meargă la aceste stagii?
– Conform legii, fiecare profesor trebuie să urmeze cursuri de ridicare a nivelului profesional pentru a fi atestat sau pentru a obţine un grad didactic. Până nu demult, statul îşi asumă răspunderea de a instrui pedagogii, dar pentru că statul nu are bani, profesorul trebuie să plătească pentru aceste stagii. E strigător la cer să ştii că un profesor are salariul 2.200 de lei şi, dacă nu frecventează cursurile respective, nu este înscris în lista de atestare. Dar şi calitatea cursurilor lasă de dorit…
– Cu ce fel de probleme se confruntă şcoala în încercarea de a oferi studii de calitate?
– Una dintre ele este lipsa materialelor didactice. Un fizician lucrează la şcoală cu inventar rămas din perioada sovietică. Sau cum poţi să explici unui copil reacţiile chimice, fără a avea posibilitatea să i le demonstrezi? E o absurditate. În plus, o şcoală nu poate să-şi permită să procure un proiector. Eu, dacă aş avea măcar două-trei proiectoare şi tot atâtea laptopuri, aş putea oferi profesorilor alte posibilităţi de lucru. La compartimentul utilaj didactic, de 20 de ani nu s-a procurat nimic.
O altă problemă este şi imaginea profesorului în societate. S-au străduit şi guvernul comunist, şi cel democratic să facă cât mai mult rău, profesorul fiind arătat cu degetul drept cel mai corupt. În schimb, nu am văzut nicio emisiune unde să se vorbească despre rezultate excelente într-o anumită şcoală, despre profesori dotaţi sau copii minunaţi. Imaginea profesorului trebuie reconstruită şi, poate peste ani de zile, vom putea vorbi despre calitatea studiilor şi a cadrelor didactice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
