Timpul.md

Actualitate 20 Martie 2018 | 09:13

Sistemul electoral mixt este criticat în continuare de Comisia de la Veneția

În cadrul sesiunii plenare din 16 – 17 martie, Comisia de la Veneţia şi-a menţinut, în cooperare cu Oficiul OSCE pentru instituţiile democratice şi drepturile omului (OSCE/ODIHR), avizul critic faţă de modificările operate în legislaţia electorală a Republicii Moldova, transmite IPN.

Mai mult, actuala formulă subliniază că modificarea fundamentală a Codului Electoral contravine recomandărilor anterioare. Specificând că o reformă electorală de succes se bazează pe, cel puţin, respectarea standardelor şi recomandărilor internaţionale, pe consensul public larg şi aplicarea cu bună credinţă a legislaţiei.

Comisia de la Veneţia şi ODIHR au accentuat că legislatorii de la Chişinău nu au ţinut cont de recomandarea de a nu interveni în regulile electorale în actualele condiţii politice. Rămâne de văzut, specifică experţii, cum va fi pus în aplicare sistemul mixt în viitoarele alegeri. Salutând măsurile specifice de încurajare a partidelor să nominalizeze femei în circumscripţiile uninominale, precum şi reducerea cu 25 la sută a donaţiilor de finanţare a campaniei, experţii internaţionali au fost sceptici în ceea ce priveşte independenţa comisiei abilitate de guvern cu determinarea circumscripţiilor, a faptului că nu e prevăzut un sistem de revizuire a limitelor circumscripţiilor, evidenţierea procedurilor împotriva deciziilor comisiilor electorale şi împotriva candidaţilor.

Avizul aminteşte despre conţinutul similar al referinţelor date anterior la încercările guvernanţilor de la Chişinău de a modifica radical sistemul electoral. Atât expertizarea propunerilor din 2014, cât şi cele din 2017 au exprimat îngrijorarea faţă de introducerea sistemului electoral mixt în locul celui proporţional. În altă ordine de idei, Comisia de la Veneţia a dat o apreciere pozitivă proiectului de lege privind modificarea articolului 42 al Constituţiei Republicii Moldova privind dreptul cetăţenilor la asociere.

Sursa: adevărul.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus