Timpul.md

Actualitate 31 Octombrie 2017 | 17:06

Socialiștii turbă de nervi și sfidează decizia Curții Constituționale: „Limba noastră este moldovenească”

Partidul Socialiștilor se opune categoric modificării articolului 13 din Constituția Republicii Moldova, care proclamă limba moldovenească ca limbă de stat a Republicii Moldova, și legalizării limbii române în această calitate, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Socialiștii consideră că hotărârea Curții Constituționale din 31 octombrie privind modificarea articolului 13 din Constituția Republicii Moldova este un atentat la statalitatea țării noastre și a identității poporului nostru.

„De-a lungul timpului, buneii și străbuneii noștri și-au numit limba maternă, moldovenească. Astăzi, limba moldovenească este nativă pentru majoritatea cetățenilor Republicii Moldova, după cum demonstrează toate sondajele de opinie publică, precum și recensământul populației.

Să renunți la denumirea „limba moldovenească” înseamnă să trădezi memoria strămoșilor noștri. Astfel procedează doar mancurții, care au uitat legăturile de rudenie”, se arată în comunicat.

Mai mulți aceștia acuză judecătorii CC de neprofesionalism și partizat politic. prietenii lui Dodon „consideră inadmisibil ca cetățenii unei alte țări, cum ar fi judecătorii Curții Constituționale, care au jurat credință altui stat, să ia decizii fundamentale pentru statul moldovenesc și întreaga națiune moldovenească

PSRM consideră că acțiunile Curții Constituționale sunt ilegale, încalcă principiile democratice care subminează suveranitatea națională. Dreptul de a lua astfel de decizii aparține doar întregului popor în cadrul unui referendum național.

Cu toate acestea, Curtea Constituțională, care în ultima perioadă execută ordinele fățișe ale majorității de la guvernare, s-a opus voinței poporului. Acțiunile sale se încadrează în logica comportamentului clanului care a capturat puterea și, de fapt, promovează forțat agenda impusă țării, drept urmare dorind să lichideze Republica Moldova ca stat independent și suveran.

Pentru noi, limba noastră a fost și va rămâne moldovenească. Vom apăra dreptul moldovenilor de a-și numi limba moldovenească și vom împiedica în orice mod în Parlament excluderea conceptului de “limbă moldovenească” din Legea fundamentală a statului nostru”.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus