Timpul.md

Social 13 Februarie 2013 | 06:23

Societatea civilă „cu ochii pe poliție”

Timp de două săptămâni, Asociația „Promo-LEX”, care a încheiat un parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, va fi cu ochii pe poliție.

Este vorba despre o campanie care prevede monitorizarea civică a activităţii structurilor de poliţie, ce interacţionează direct cu cetăţenii. În perioada 12-26 februarie, atâta timp cât va dura campania, vor fi făcute poze și filmări cu polițiști în acțiune, iar scopul este de a identifica și soluționa problemele din cadrul organelor de poliție.
 
„Promo-LEX” a instruit deja 38 de monitori la nivel național. Ei vor merge în toate comisariatele de poliție pentru a se documenta și a analiza comportamentul polițiștilor. În afară de aceasta, lansăm un apel și către cetățenii care doresc să se implice în colectarea probelor, atât pozitive, cât și negative”, a declarat Ion Manole, director executiv al Asociației „Promo-LEX”, în cadrul unei conferințe de presă.

Monitorii vor merge în comisariatele de poliție pentru a observa activitatea, comportamentul și vestimentația polițiștilor. Vizitele nu vor fi anunțate, de asemenea, monitorii nu sunt obligați să se prezinte, ei pot cerceta și analiza comportamentul polițiștilor de la distanță.

„Vrem ca la sfârșitul acestei campanii să știm clar care sunt punctele vulnerabile în activitatea poliției. În acest context, colaborarea cu MAI este foarte importantă pentru noi”, a adăugat Ion Manole.

În cazul când vor fi depistate anumite probleme, Ministerul de Interne este rugat să reacționeze și să le rezolve, iar polițiștii care vor da dovadă de respect față de cetățeni vor fi promovați și avansați în grad.

Viceministrul de Interne, Ion Bodrug, a declarat că susține în întregime inițiativa „Promo-LEX”. Autorii celor mai interesante fotografii și filmări vor fi premiați.

Campania se va desfășura în șase țări: Moldova, Belarus, Federația Rusă, Tadjikistan, Ucraina și Armenia. Necesitatea unei astfel de monitorizări a apărut în urma unei analize a legislaţiilor naţionale şi a normelor internaţionale, efectuate de către experţi din aceste șase ţări în decembrie 2012.

Toate fotografiile și filmările pot fi trimise la adresa Asociației „Promo-LEX”, în perioada 12-26 februarie.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus