Timpul.md

Actualitate 15 Octombrie 2018 | 15:41

Soții Igor și Cristina din raionul Florești au fost vizitați de Andrian Candu. Aceștia și-au cumpărat o locuința prin programul Prima Casă

Soții Igor și Cristina împreună cu cele două fetițe ale lor sunt primii beneficiari din raionul Florești ai programului Prima Casă. Cu această ocazie, familia a fost vizitată astăzi de Președintele Parlamentului, Andrian Candu, care i-a felicitat pentru locuința procurată și le-a adus câteva daruri celor doi copii.

„Noi vedem că programul Prima Casă se bucură de o popularitate tot mai mare, deja sunt peste 500 de familii care beneficiază de acest program. Și aici la Florești este prima familie, Igor și Cristina cu cele două fiice drăgălașe, care au beneficiat de Prima Casă. În baza creditului și-au cumpărat această locuință. Înțelegem de la cei de pe loc că nu este prima familie care a aplicat, deci până la sfârșitul anului vor fi 10 familii beneficiare. Este o reușită fiindcă până la urmă oamenii pleacă din țară când nu au perspectiva unei locuințe proprii” – a declarat Andrian Candu.

Precizăm că programul Prima Casă este destinat pentru trei categorii de beneficiari:

Prima Casă 1, care se adresează pentru toți cetățenii moldoveni cu vârsta de plus 18 ani. Ei pot accesa un credit ipotecar fiind necesar să achite inițiat prima rată de doar 10% din costul integral al locuinței.

Prima Casă 2 – adresat funcționarilor publici cărora statul le compensează 50% din costul locuinței.

Prima Casă 3 – adresat familiilor cu copii, aici statul achită câte 10% din credit pentru fiecare copil.
Informații suplimentare găsiți aici: http://primacasa.gov.md/ 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus