Solomon Marcus: „Problema principală este aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor”

Academicianul Solomon Marcus a mers de fiecare dată la vot. „Uneori am votat nu cu cel mai bun, ci cu cel mai puţin rău”, a spus Solomon Marcus pentru Gândul.

Solomon Marcus consideră că faptul de a nu te duce la vot revine indirect la un vot în favoarea candidatului cel mai bine plasat. „Cel care stă acasă este evident că votează pentru candidatul cel mai bine plasat. N-ai cum să nu votezi. Chiar dacă nu te duci să pui votul efectiv, faptul de a nu te duce se soldează şi el în favoarea unui anumit candidat”, a spus academicianul într-un interviu.

Care este acum problema noastră principală?

Problema principală este aceea a supravieţuirii în demnitate, ca oameni şi ca popor. Se semnalează cu îngrijorare rata scăzută de natalitate, dar nu se acordă o atenţie similară faptului că, aşa, mai puţini, cum suntem, o bună parte a românilor rămâne needucată sau insuficient educată.

Prea mulţi sunt cei care se află în posesia unor diplome de bacalaureat sau chiar universitare, fără acoperire. De aici, o clasa profesională de un grad scăzut de profesionalitate, un grad scăzut de productivitate a muncii, dificultatea de a acoperi România cu autostrazi moderne şi consecinţa inevitabilă a stării de sărăcie în care ne aflăm. Despre această problemă şi altele conexe aş fi vrut să-i văd în dezbatere pe candidaţii la funcţia de Preşedinte al României, dar suntem departe de aşa ceva.

Noi preferăm să înlocuim dezbaterile cu adunări omagiale, îi supermediatizăm pe cei câţiva olimpici, distribuim cu generozitate un număr imens de diplome de excelenţă, excelenţă e pe toate drumurile, la nivel local, judeţean şi naţional şi trebuie să vină forurile europene şi internaţionale care să ne atragă atenţia în cât de multe privinţe ne aflăm în coada Europei.

De unde să vină schimbarea? Mereu răspundem la persoana a treia, cu referire la un ei ambiguu. Dar schimbarea nu poate veni decât din momentul în care vom vorbi despre ea la persoana întâi, deci ea trebuie să vină de la fiecare dintre noi. Numai că este nevoie de un antrenament în această direcţie, un antrenament care să fie practicat la toate nivelurile şi vârstele şi tocmai această preocupare lipseşte.

Credeţi că România o să aibă totuşi un proiect de ţară în perioada următoare?

Vedeţi că sunt o puzderie de iniţiative locale, de la diverse firme, companii, asociaţii de tot felul, despre cum să schimbăm România, dar toate sunt concepute ca alternative la România pe care o vedem azi în şcoli şi universităţi. Schimbarea de profunzime nu poate fi decât rezultatul unui program pe termen lung, că acest program trebuia început de zeci de ani. Dar mereu am avut la ordinea zilei false urgenţe şi, dacă acum ne uităm la urgenţele pe care le-am avut, ne dăm seama cât de caraghioşi am fost. Mereu interesul electoral, de moment, a fost privilegiat, în faţa interesului de substanţă si de profunzime.

Şi acum?

Acum ar trebui în primul rând să ne ocupăm de acele răni deschise vizibile pentru toată lumea şi să dezvoltăm terapia lor. De exemplu, să organizăm o examinare şi o dezbatere a stării programelor şi manualelor şcolare, nu doar la modul general, ci la detaliu, pentru fiecare disciplină în parte.

Societăţile de ramură ale profesorilor ar trebui să se implice esenţial în această activitate. Oamenii şcolii, oamenii de cultură, prin exemplarele cele mai bune pe care aceştia le au, să ia iniţiativa şi să elaboreze programe aplicabile în etape succesive, dar să ne fie clar încotro trebuie să mergem.

S-a presupus mereu, de către multă lume, că deficienţele în educaţie vin din nepriceperi de ordin pedagogic. Nu vreau să neglijez factorul pedagogic, dar una din cauzele principale pentru care programele educaţionale nu sunt cum trebuie este de ordin cultural, insuficienta cultură a celor care elaborează aceste programe.

Mai urgentă este însă trecerea la reducerea şi, dacă este posibil, eliminarea violenţei lingvistice, psihologice şi fizice din societate, din viaţa de familie, din educaţie. Violenţa în limbaj, tonul răstit, ura, sunt peste tot vizibile, inclusiv în multe emisiuni ce se pretind educative. Confundarea alterităţii cu adversitatea este mereu întâlnită.

Ce calităţi ar trebui să aibă viitorul preşedinte?

Să fie un om care înţelege toate aceste lucruri şi le stimulează. Un om care simte că răspunderea faţă de un copil de trei ani pe care îl vedem pe stradă este a tuturor celor care trecem pe lângă el. Să facem o ierarhie a gravităţii, importanţei problemelor. De pildă, noi neglijăm complet educaţia pentru societatea globală, nu ţinem seamă de faptul că trăim într-o lume globalizată. Această lume globalizată ne obligă să-i educăm pe copii de la cea mai fragedă vârstă să înveţe să comunice pe internet cu copii de seama lor de pe toată planeta, asta e educaţia care trebuie făcută.

Mediafax.ro