Timpul.md

Ultima oră 17 Martie 2016 | 15:51

Spetznaz anti-românesc la Chișinău. Andrei Popov cere demiterea lui Șalaru

Ambasadorul R. Moldova în Austria, Andrei Popov, care a anunțat recent că se retrage din serviciul diplomatic și din Partidul Democrat, cunoscut pentru viziunile sale moldoveniste, susține că ministrul Apărării, liberalul Anatol Șalaru, trebuia demis în Parlament, atunci când a fost dezbătută moțiunea simplă împotriva acestuia.

Popov se arată deranjat în special de declarațiile ministrului referitoare la faptul că R. Moldova s-ar afla „într-un război cu țara agresoare Federația Rusă”, dar și la statutul de neutralitate.

Amtintim că în cancelaria Guvernului, de cateva luni de zile, exista o cerere semnată de președintele Timofti, în care acesta cere rechemarea diplomatului Popov pe motiv că ultimul ar fi provocat un scandal de proporții cu una dintre țările UE prin vociferarea unor mesaje românofobe.

„Poziția ministrului trebuia discutată. Domnule, în numele cui faci aceste declarații, în numele lui Filip (premierul R. Moldova - n.r.), în numele exportatorilor de mere, sau în numele la 300 de mii de gastarbeiteri care sunt prinși în metrou și întrebați: Aha, război? Să vă dăm noi război. În numele cui? Ministrul Șalaru trebuia demis pentru asemenea declarații obligatoriu. Și inițiativa trebuia să vină de la PD, fiindcă ei sunt cei mai puternici”, a spus Popov, ieri, în cadrul unei emisiuni la Unimedia.

Ambasadorul a oferit și exemplul său în context: „Cum cineva a vrut să interpreteze atunci când am spus că sunt mândru că sunt moldovean, măi, măi, măi, s-a luat ca declarație antiromânească”, amintind de solicitarea anterioară a președintelui Nicolae Tmofti care a cerut rechemarea sa pentru declarații antiromânești.

Popov s-a mai arătat deranjat de declarațiile altui ministru liberal, al Ecologiei, Valeriu Munteanu, care a spus că actualul Guvern „trebuie să pregătească Unirea”.

Menționăm că, săptămâna trecută, în Parlament a fost dezbătută o moțiune simplă privind activitatea ministrului Apărării, Anatol Șalaru, depusă de către socialiști și comuniști. Chiar dacă moțiunea nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată, atât liderul democrat, Marian Lupu, cât și președintele de onoare al democraților, Dumitru Diacov, i-au arătat din deget lui Șalaru pentru că optează pentru aderarea la NATO și face declarații împotriva Rusiei.

Șalaru a declarat că, atunci când a afirmat că Federația Rusă duce un război hibrid în R. Moldova, s-a referit la propaganda rusească prezentă în spațiul mediatic autohton. 

Conform unor surse neconfirmate oficial, Andrei Popov ar fi candidatul lui Usatii la funcția de președinție.

Timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus