Ultima oră

Stan Lee, creatorul benzilor desenate Marvel, a murit la 95 de ani. Legătura cu România

Stan Lee a murit la 95 de ani, a anunţat fiica sa pentru TMZ. Creatorul celebrelor personaje Spiderman, Hulk, Doctor Strange, Black Panther, X-Men, Iron Man sau Thor a fost directorul companiei Marvel Comics, unul dintre doi giganţi din industria benzilor desenate.

Stan Lee îşi făcuse o tradiţie din a apărea câteva secunde în toate filmele bazate pe benzi desenate Marvel.

Stan Lee s-a născut în 1922 din părinţi evrei proveniţi din România. Tatăl său, Jakob Lieber, se născuse în Bucureşti în 1886, dar la 19 ani a emigrat în SUA, din cauza antisemitismului din societatea românească. Şi mama sa, Celia Solomon, avea legături cu România – părinţii ei, tot evrei, fugiseră din ţara noastră, unde purtau numele de familie Zamfir.

Lee a murit la spitalul Cedars-Sinai Medical Center, după ce a fost luat de urgenţă de o ambulanţă de la reşedinţa sa din Hollywood.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *