Timpul.md

Actualitate 5 Octombrie 2018 | 07:33

„Stânga” religioasă şi oligarhică a lui Dodon este copilul lui Putin

Rezultatul acordării permanente a fenomenului politic la dispoziția electoratului prorus este instaurarea populismului - cel mai periculos tip de a face politică

Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), condus în perioada 2011–2016 de către Igor Dodon, iar începând cu 2016, formal, de către Zinaida Greceanîi, se înscrie în îndelungata (deja) tradiție a incoerențelor ideologice și a aproximărilor doctrinare, caracteristice pentru o bună parte a formațiunilor politice dintre Prut și Nistru. Preluat de actualul „șef” (când nu e suspendat) al „statului” (când nu îndeplinește ordinele șefilor altor state), în anul 2011, după ce a ieșit din PCRM, partidul socialiștilor moldoveni este unul dintre cele mai vechi partide politice din Basarabia post-1991, rezultat din pulverizarea stângii proruse la începutul anilor ‘90.

Criza profundă a partidului unic sovietic, care a început odată cu perestroika gorbaciovistă la mijlocul anilor ’80, a atras după sine nu doar implozia URSS, dar și descompunerea temporară a stângii, practic în toate fostele republici unionale. R. Moldova nu a fost o excepție, locul fostului Partid Comunist al Moldovei (parte a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice), a fost ocupat de mai multe formațiuni, care se revendicau de sorginte comunisto-socialistă. Aflate, preț de peste două decenii în afara arcului puterii, în afară de PCRM, majoritatea partidelor de stânga din R. Moldova și-au permis păstrarea unei oarecare „purități” doctrinare - chiar dacă multe dintre ele nu aveau în realitate mai mult de câteva zeci de membri, acestea respectau totuși cu strictețe tradiția stângii radicale, în concordanță cu tendințele mondiale ale acestui curent ideologic.

Toată stânga încăpea într-un autocar

Deși membrii acestor mini-partide (printre care și PSRM-ul de atunci) încăpeau cu toții într-un autocar care îi ducea în fiecare an, la 22 aprilie, să depună flori la monumentul lui Lenin de la Valea Morilor, totuși se putea vorbi de o adeziune reală a acestor oameni la valorile de stânga. Adepți ai teoriilor marxiste și promotori ai liniei leniniste, membrii stângii radicale se poziționau inițial împotriva practicilor noului capitalism à la moldave. Era de neimaginat că vreunul dintre conducătorii formațiunilor respective să fi fost om de afaceri sau să profite în viața de zi cu zi de beneficiile economiei de piață.

Exista, totodată, și o anumită claritate în ceea ce privește chestiunile societale. Partidele de stânga se aliniau cu viziunile progresiste radicale, militând pentru protejarea drepturilor minorităților (deși pentru ei acest lucru însemna, întâi de toate, protejarea limbii ruse și acordarea statutului de limbă de stat), pentru egalitatea de genuri, venerau în continuare arhetipul sovietic al femeii – de constructoare a societății noi, socialiste etc. În primii 15 ani de independență, nu au existat semne vizibile de apropiere între partidele radicale de stânga și Biserica Ortodoxă, aceste formațiuni politice preluând vechile precepte sovietice anticlericale și antireligioase. De asemenea, și atitudinea față de istorie, și identitatea etnico-lingvistică a adepților acestor partide se încadrau în viziunea internaționalistă, teoriile identitare moldoveniste din epoca sovietică, fiind mai degrabă o anexă „locală” a ideologiei lor, nu neapărat o bază pentru fundamentarea poziționării ideologice a respectivelor partide.

Stânga creștină și capitalistă a lui Voronin

Primele transformări ideologice ale stângii moldovenești au început să fie vizibile după anul 2005, în cel de-al doilea mandat de președinte al lui Vladimir Voronin. Paradoxal este faptul că, după respingerea în 2003 a planului rusesc de federalizare a R. Moldova, nu a urmat o distanțare ideologică de Federația Rusă a lui Putin. Ba dimpotrivă, anume în perioada respectivă, Voronin a început să dea tot mai multe semne de aliniere la noile practici ale Kremlinului. Contrar tradiției marxist-leniniste, liderul PCRM a devenit brusc extrem de evlavios, transformându-se, în scurt timp în unul din principalii „sponsori”, care au contribuit la renovarea multor biserici și mănăstiri din Basarabia.

Bineînțeles, acest lucru a fost posibil, fiindcă au existat resurse financiare: nici pe partea economică, guvernarea PCRM nu a ezitat să instituie așa-numitul „capitalism de stat”, în flagrantă contradicție cu canoanele economiei planificate din perioada sovietică. În doar câțiva ani de la venirea la putere a comuniștilor, care a avut loc în 2001, cei mai importanți lideri ai acestui partid, mai ales membrii camarilei din jurul lui Voronin, au devenit și cei mai bogați oameni din R. Moldova, stăpânind numeroase companii private care huzureau grație contractelor încheiate cu statul.

Cotitura radicală înregistrată la confluența celor două mandate ale lui Voronin s-a referit și la discursul identitar: din promotorii aprigi ai internaționalismului leninist, comuniștii moldoveni au devenit peste noapte apărătorii unui nou tip de „naționalism” – cel moldovenist – instaurând, în scurt timp, un veritabil cult al domnitorului Ștefan cel Mare, ale cărui reprezentări imagistice au ajuns să fie practic obligatorii în toate cabinetele oficialilor, alături de portretul lui Vladimir Voronin.

E copiată doctrina neo-conservatoare a lui Putin

Toate aceste practici „inovatoare” au fost preluate și de către PSRM, care este un continuator fidel al curentului ideologic instaurat pe timpul lui Voronin. După câștigarea alegerilor parlamentare în 2014 și a celor prezidențiale în 2016, socialiștii au devenit practic principalii promotori ai acestor viziuni. Originea lor nu trebuie căutată foarte departe, căci toate aceste transformări (deloc socialiste, de altfel) sunt rezultatul preluării în R. Moldova a doctrinei neo-conservatoare, promovate activ de către Vladimir Putin în Federația Rusă. În ultimii ani, discursul religios și naționalist-moldovenist a fost completat cu o poziționare radicală împotriva minorităților sexuale, ceea ce apropie și mai mult linia ideologică a PSRM de cea a Kremlinului.

Analizând aspectele menționate, ajungem la concluzia că în R. Moldova geopolitica a învins demult politica. Oleg Serebrian, actualul ambasador al R. Moldova în Germania, este autorul unei afirmații care ilustrează în modul cel mai complet cu putință situația de la noi: „În R. Moldova nu există partide politice, ci doar partide geopolitice”. În acest sens, singura poziționare politică viabilă este cea care se referă la orientarea geopolitică. Iar pentru câștigarea fidelității electoratului prorus nu există nicio altă metodă decât preluarea și implementarea la nivel local, cel puțin, în declarații, a liniei promovate de Kremlin. Chiar dacă nici conservatismul religios, nici capitalismul oligarhic și nici discursul identitar moldovenist nu prea au nimic în comun cu conceptele socialismului.

Stânga radicală nu poate guverna într-o societate pacifistă

Incapacitatea partidelor politice din R. Moldova de a rămâne coerente vizavi de doctrina politică enunțată în chiar denumirea respectivelor formațiuni nu este un lucru nou. De-a lungul celor două decenii și jumătate care s-au scurs de la 1991, puține au fost partidele care au promovat cu adevărat conceptele politice enunțate în denumirea și în statutul lor. Există, totuși, o diferență în această privință, între stânga și dreapta. Deși partidele de dreapta din R. Moldova sunt și ele poziționate, în cea mai mare parte, pe o agendă de orientare geopolitică, centrându-și discursul pe adeziunea față de obiectivele de integrare europeană, pro-NATO sau Unirii cu România, totuși majoritatea acestor forțe politice militează și pentru implementarea reformelor specifice unei orientări clasice de dreapta: favorizarea micului business, reducerea rolului statului în economie, liberalizarea piețelor interne etc. De partea cealaltă a spectrului politic, partidele de stânga și-au dizolvat orice identitate politică într-un singur curent de opinie, care este pe placul unei părți a electoratului: pe discursul lui Putin. Rezultatul acestei „adaptări” permanente a fenomenului politic de la noi, a acordării sale continue la dispoziția electoratului prorus, este instaurarea celui mai periculos tip de a face politică: a populismului. Această pliere permanentă pe așteptările chiar și cele mai năstrușnice ale alegătorilor înseamnă o renunțare definitivă la politică, în folosul dispoziției „de moment” a alegătorului.

Toate marile conflicte din epoca modernă au pornit de la instaurarea în societate a unor tendințe populiste. În mod fundamental, stânga politică de la noi a păstrat un singur element de bază al doctrinei marxiste, fără de care știe că nu se poate menține la guvernare: așa-numita „luptă de clasă”. Autorul „Capitalului” știa foarte bine că stânga radicală nu poate guverna într-o societate în care domină pacea și armonia, de unde și necesitatea permanentă de a alimenta „lupta de clasă”. Același lucru îl practică deja de ani buni și PSRM-ul lui Igor Dodon, provocând mereu societatea la sciziune internă, dezbinând în permanență și promovând niște viziuni arhaice, învechite ale relațiilor în interiorul unei societăți. Știe el prea bine, Igor Nicolaevici, că într-o societate liniștită nici „socialismul” său și nici putinismul nu au nici o șansă!

Dorin Dușciac,
Paris, Franța

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus