Ultima oră

Statele Unite salută noua avansare în procesul de reglementare transnistreană

”Aceasta va aduce beneficii reale în viața oamenilor de pe ambele maluri ale râului Nistru. Noi chemăm toate părțile să valorifice acest acord și să implementeze celelalte trei prevederi rămase din “Pachetul celor opt” măsuri pe care părțile s-au angajat să le realizeze în Protocolul de la Viena din 2017”.

”Aceasta este singura cale de soluționare a unui din cele mai de durată conflicte din Europa. Orice soluționare în acest sens trebuie să se bazeze pe suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei, cu un statut special pentru Transnistria în cadrul frontierelor recunoscute internațional ale Republicii Moldova”, se spune în comunicatul Departamentului de Stat de la Washington.

Pe 24 aprilie și Uniunea Europeană a salutat înțelegerea la care au ajuns Chișinăul și Tiraspolul privind plăcuțele de înmatriculare neutre la automobilele din regiunea transnistreană.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE pentru Afaceri Externe și Securitate, Maja Kocijancic, a afirmat într-un comunicat că: „Acest acord va permite vehiculelor din regiunea transnistreană să participe la traficul internațional, în conformitate cu normele internaționale și, astfel, va aduce beneficii palpabile populației, apropiind cele două maluri. Acum devine crucial ca implementarea rapidă și riguroasă a acestui acord, precum și a tuturor acordurilor atinse anul trecut să fie asigurată de ambele Părți”.

Potrivit înțelegerii dintre Chișinău și Tiraspol, proprietarii mașinilor înmatriculate în regiunea transnistreană vor primi plăcuțe neutre și vor fi admiși în traficul internațional începând cu 1 septembrie 2018.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, noile plăcuțe auto neutre vor avea numere de înmatriculare formate din trei litere și trei cifre, și un pașaport tehnic conform cerințelor Convenției de la Viena privind circulația internațională. Decizia vizează doar persoanele fizice.
 
Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *