Internațional

Staţia de metrou “Bucureşti” din Sankt Petersburg, motiv de ceartă între ruşi

Ruşii din Sankt Petersburg îşi extind reţeaua de metrou, cu două noi staţii, a căror inaugurare este stabilită până la finele acestui an: Bukharestskaya şi Mezhdunarodnaya.

Purtătorul de cuvânt al metroului petersburghez, Iulia Şceaveli, a declarat, conform Agerpres, că "staţia a fost proiectată cu mai bine de două decenii în urmă, în perioada sovietică, iar acum noi o finisăm. În arhitectura staţiei sunt redate imagini din Bucureşti, de aceea noi suntem interesaţi ca denumirea să fie păstrată (…) Tematica arhitecturii româneşti este ilustrată în felul în care au fost decorate tavanele şi lustrele. Pilonii staţiei sunt făţuiţi cu marmoră albă, pavajul este din granit. De asemenea, proiectul prevede un mozaic cu un conac bucureştean". 

Însă, ruşii sunt atât de determinaţi să schimbe denumirea, încât administraţia locală a fost nevoită să recurgă la un sondaj de opinie, al cărui rezultat va determina şi toponimicul. Cei nemulţumiţi de vechea denumire au putut trimite propunerile lor până pe 18 iunie, urmând ca sugestiile să fie analizate de o comisie de resort.

Oricare ar fi decizia comisiei, staţia se va deschide în luna decembrie.

"Staţia «Bucureşti» îi induce pe ruşi în eroare"

Reprezentantul administraţiei locale, Kirill Smirnov, a afirmat că majoritatea celor care s-au adresat municipalităţii s-au exprimat împotriva denumirii "Bucureşti", invocând că aceasta îi poate induce în eroare pe pasagerii metroului.
"Staţia Bucureşti este amplasată pe strada Bucureşti, mare şi iubită de toţi. Dar artera este foarte lungă, străbate practic întreg raionul, de aceea oamenii care nu cunosc foarte bine geografia zonei ar putea să se încurce, întrucât atunci când ar ieşi la staţia de metrou Bucureşti, ei nu ar înţelege în ce parte a raionului se află din punct de vedere teritorial", a explicat purtătorul de cuvânt al administraţiei Frunzenski.

Ce nume ar prefera ruşii

"Cererea petersburghezilor are legătură cu nevoia de idei progresiste, ei vor denumiri care să reflecte realităţile copleşitoare ale oraşului de pe Neva", a mai spus Iulia Şceaveli.

Cele mai populare sugestii sunt:

Profsoiuznaia (Staţia Sindicatelor), pentru că sediul sindicatelor se află în apropiere
Studenceskaia (Staţia Studenţilor), pentru că aici sunt câteva instituţii de învăţământ superior, iar studenţii au participat activ la această dezbatere
Ekaterinenskaia, în legătură cu faptul că anul acesta se împlinesc 350 de ani de la încoronarea Ekaterinei a II-a.

Sursa: EVZ.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *