Economie

Strategia Dunării vizează şi Republica Moldova

Iniţiativa vizează dezvoltarea imensului potenţial economic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale regiunii. Strategia va avea un rol-cheie pentru îmbunătăţirea transportului durabil, realizarea conexiunii între sistemele energetice, protecţia mediului, conservarea resurselor de apă şi stimularea climatului de afaceri.

De avantajele acestei strategii va beneficia şi R. Moldova. Printre acestea se numără: aprofundarea relaţiilor economice cu ţările membre ale UE, modernizarea portului Giurgiuleşti, precum şi îmbunătăţirea calităţii apei sau prevenirea inundaţiilor. Printre proiectele concrete elaborate special pentru Moldova, reprezentantul Directoratului General al Comisiei Europene pentru politici regionale, Olivier Baudelet, a numit proiectul de interconexiune energetică între Moldova şi România. „E adevărat că Moldova are doar câţiva kilometri la Dunăre, dar dacă se îmbunătăţeşte strategia de combatere a inundaţiilor va avea de profitat inclusiv RM. Categoric, Moldova va beneficia de un schimb de studenţi mai bun în această regiune, precum şi de proiecte de cercetare comune cu alte ţări. Şi deoarece Strategia presupune o cooperare culturală mai bună în regiune şi promovarea regiunii ca atare, Moldova ar putea profita şi de dezvoltarea turismului”, susţine Baudelet.

Regiunea dunăreană cuprinde opt state membre ale Uniunii Europene (Austria, Bulgaria, Cehia, Germania, România, Ungaria, Slovacia şi Slovenia), precum şi şase ţări din afara comunităţii – Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, R. Moldova şi Ucraina.
Recentul dezastru legat de scurgerea de nămol toxic în Ungaria reprezintă o ilustrare clară a necesităţii colaborării transfrontaliere pentru a preveni răspândirea poluării şi a combate efectele unor astfel de catastrofe.

Deşi strategia nu va oferi o finanţare UE suplimentară, regiunea beneficiază deja de o finanţare considerabilă prin intermediul unei serii de programe ale UE. Obiectivul este de a fructifica într-o mai mare măsură sprijinul disponibil – nu mai puţin de 100 de miliarde euro au fost alocate în cadrul politicii de coeziune (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european) între 2007 şi 2013.

Strategia are o durată nedeterminată, însă include câteva obiective limitate în timp, pentru a mobiliza eforturile, printre care se numără: creşterea cu 20% a transportului de marfă pe Dunăre până în 2020; garantarea accesului la internet în bandă largă de mare viteză pentru toţi cetăţenii UE din regiune până în 2013; asigurarea unei populaţii viabile de sturioni de Dunăre până în 2020 etc.

Strategia Dunării va contribui, de asemenea, într-o mare măsură la realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Johannes Hahn, Comisarul european pentru politică regională:
„Strategia şi planul de acţiune pe care le propunem au la bază peste 800 de contribuţii primite chiar din partea regiunii. Sunt convins că, insistând asupra celor mai importante aspecte, cum ar fi mobilitatea, energia, poluarea, locurile de muncă şi securitatea, strategia va aduce o contribuţie reală la construirea unui viitor mai bun pentru această parte a Europei. Această a doua macroregiune a UE va avea un rol important în experimentarea acestei forme de cooperare. Sunt convins că abordarea macroregională poate oferi rezultate excelente, astfel cum vedem deja în regiunea Mării Baltice”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *