Timpul.md

Actualitate 5 Februarie 2016 | 06:26

Studenții: „Moldova modernă” nu e o ficțiune (II)

La cea de-a treia ediție a Galei Studenților Originari din Republica Moldova, 25 de tineri au fost premiați pentru rezultate academice extraordinare.  

TIMPUL a reușit să vorbească cu o parte dintre laureați și să afle cum văd studenții școliți peste hotare viitorul țării. Mișcați de experiența din afară, tinerii au soluții ce ar putea transforma Moldova într-un stat european:



Tatiana Mardari
Administrația Educației, Universitatea Sungkyunkwan, orașul Seul, Coreea de Sud

Tatiana Mardari a crescut pe băncile școlii din satul Lăpușna. Inspirată de mama ei, profesoară de matematică, tânăra a ales o carieră în domeniul științelor educației. Și-a făcut studiile de licență și masterat în cadrul Universității de Stat din Moldova, însă pentru a putea face o adevărată schimbare, Tatiana a decis să urmeze cel de-al doilea masterat în Coreea de Sud, „țară care ocupă locuri de frunte în ceea ce privește rezultatele evaluării educaționale PISA”, precum afirmă tânăra.

Ce ai vrea să schimbi în sistemul educațional din Moldova? Ce practici ai văzut în străinătate și ai vrea să le vezi implementate în Moldova?
Recunosc că sistemul educațional din Moldova necesită îmbunătățiri radicale, însă aceste schimbări trebuie realizate pas cu pas. O direcție care ar putea fi luată în considerare pe viitor este crearea unui sistem electronic performant pentru mediul academic. Acest proiect poate facilita colaborarea specialiștilor din domeniul IT din toate instituțiile de învățământ superior și ar crea o platformă electronică avansată. Profesorii au nevoie de un spațiu comun online pentru a comunica și a expedia informații discipolilor. În aceeași măsură studenții au nevoie de o platformă electronică pentru a colabora reciproc și a utiliza la maximum resursele electronice. Informația electronică pe care o posedă instituțiile la moment este destul de rudimentară și nu satisface necesitățile studenților. Studenții nu se bucură de autonomie academică și acest fapt afectează calitatea studiilor. În plus, instituțiile de învățământ au nevoie de o bibliotecă online avansată. Acest sistem este creat prin colaborarea universităților cu prestatorii de resurse online și cuprinde o bază de date ce oferă acces gratuit studenților la cele mai noi articole publicate. În timp ce semenii noștri accesează aceste materiale gratuit și fără probleme, studenții moldoveni sunt nevoiți să achiziționeze online aceste materiale și de multe ori pot întâmpina restricții în acest sens. Într-un final, calitatea cercetării are de suferit.

O altă direcție ar fi crearea unei baze de date complexe pentru toate treptele de învățământ la nivel instituțional și guvernamental. Aceste date trebuie colectate regulat, stocate și prelucrate. Consider că resursele existente la moment sunt insuficiente. Până în prezent foarte puține date sunt analizate și puține rezultate sunt făcute public. Am putea avea mai multe beneficii dacă aceste resurse informaționale ar putea fi utilizate ulterior de către cercetători, respectându-se condițiile de securitate și confidențialitate, pentru a obține materiale calitative și cantitative în ceea ce privește sistemul educațional curent. Sistemul educațional domestic nu va putea fi competitiv până când nu vom crea o bază de date congruentă cu cea a țărilor în curs de dezvoltare și până când nu vom demonstra că aplicăm standarde comune.

Cum crezi că va arăta viitorul Moldovei?

Situația politică la moment este destul de tensionată și îmi este greu să mă pronunț asupra unui deznodământ cu final fericit. După ce în anul 2013 Moldova înregistrase 8.9% creștere a PIB-ului și pe când partenerii externi catalogaseră această țară drept „povestea de succes” a Europei de Sud-Est, aveam speranța că Moldova a depășit perioada de tranziție și pășește ferm pe calea modernizării. Dar se pare că climatul politic și investițional la noi în țară încă nu este destul de matur pentru a face față acestei provocări importante. Din păcate, tind să cred că perioada de instabilitate politică și economică se va menține pe parcursul următorilor ani.

Unde te vezi în cinci ani?
Nu aș putea spune exact unde mă voi afla peste cinci ani, dar cu siguranță aș dori să contribui la menținerea relațiilor dintre aceste două țări – Moldova și Coreea de Sud. În plan profesional aș dori să mă încadrez în activitatea de predare (lingvistică, teoria educației) și cercetare cu scopul îmbunătățirii datelor curente în domeniul educației.



Viorica Sîrghii

Inginerie Petrolieră, Universitatea Montanuniversität Leoben, orașul Leoben, Austria

Ambiția și curiozitatea au încurajat-o să se lanseze în domeniul ingineriei petroliere. Momentan, Viorica urmează cursurile de masterat ale universității Montanuniversität, situată în inima Austriei. Revelatoare pentru Viorica a fost și experiența de voluntariat în cadrul organizației internaționale Amnesty ce promovează respectarea drepturilor și egalitate de șanse.

Întrucât ai fost voluntar Amnesty, cum crezi, ce drepturi ale cetățenilor Moldovei nu sunt respectate? Ce practici ai văzut în străinătate și ai vrea să le vezi implementate în Moldova?

Da, am fost voluntar Amnesty în Republica Moldova și pe parcursul acestei experiențe am înțeles că în Moldova există o mare problemă: cetățenii nu-și cunosc drepturile, dar nici obligațiile. De aici pornește și marea „bubă” a cetățenilor noștri, de aici ia naștere și această frică ce stagnează dezvoltarea economică și socială a țării. Dacă e să judec din acest punct de vedere, reiese că nu se încalcă niciun drept, din simplu motiv, că acestea nu sunt cunoscute.

Autorităților și mai ales celor de la Ministerul Învățământului le-aș propune să implementeze în școli o materie ca Drepturile Omului. Știu că în școli există educația civică, dar am fost și eu elev și îmi amintesc ce am studiat acolo… Drepturile Omului ar permite copiilor, de mici, să prindă această idee și să învețe propriile drepturi și obligații, ca mai apoi să devină cetățeni cu adevărat democrați.

Privind din afară, pot spune că în Moldova drepturile omului sunt respectate doar aparent. Condițiile de trai, nivelul de dezvoltare economică a acestui stat, corupția și mulți alți factori nu permit cetățenilor să „profite” de drepturile lor pe deplin. La noi în țară mai predomină și un factor influențat de mentalitatea moldovenilor: homofobia, care spre observația mea începe să dispară din societate, puțin câte puțin. Acest lucru e îmbucurător.

În concluzie, autorităților le-aș sugera să funcționeze conform legii, să promoveze și să încurajeze cunoașterea, respectarea drepturilor și obligațiunilor. Iar pe cetățeni vreau să-i ambiționez să pună mâna pe Constituție și s-o citească pentru a deveni mai informați în acest sens. Să nu uite: într-un stat democrat anume ei sunt puterea!

Cum crezi că va arăta viitorul Moldovei?
Cum văd eu viitorul Moldovei e o întrebare dificilă, pentru că eu vreau să o văd într-un anumit mod, dar știu că e nevoie de mult timp pentru ca dorințele mele să devină realitate. Citind din istorie, am înțeles că pe acest petec de pământ niciodată nu a fost stabilitate… Cu toate acestea, eu vreau să văd o Moldovă mai bună, cu oameni care gândesc corect, cu angajați competenți în toate domeniile, cetățeni demni de această țară, care o vor aprecia la justa ei valoare. Văd o Moldovă în care cea mai mare parte din tinerii care au plecat în afară, se întorc acasă, cu o experiență bogată, porniți spre a îmbunătăți situația de-acasă. Vreau să cred că toate astea vor fi într-o țară independentă, neaflată sub jug străin.

Unde te vezi în cinci ani?
În cinci ani mă văd prin lume, lucrând ca inginer petrolist la o companie multinațională, cu câteva proiecte active în Republica Moldova, cu o familie care mă susține. Mai pe scurt, nomad cu domiciliul în Republica Moldova. Eu sunt pasionată de calatorii și consider că, pe parcursul întregii vieți pământești, nu există lucru mai minunat decât cel de a călători.

Acasă, nu cred că există șansa unei cariere în domeniul ingineriei petroliere, dar datorită cunoștințelor tehnice, aș putea activa în multe alte domenii, precum geologie, infrastructură, telecomunicații, mecanică ș.a. Avantajul acestei meserii este faptul că am opțiunea de a lucra fie pe bază de proiect, fie în schimburi de câte o lună, ceea ce mi-ar permite să mă aflu mult timp acasă și să contribui la dezvoltarea Moldovei, lucru pe care mi-l doresc foarte mult. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus