Timpul.md

Social 17 Iunie 2020 | 13:49

Studenţii pot participa la programul Civil Society Scholar Awards care oferă finanțări de până la 15 MII de dolari

Programul Civil Society Scholar Awards (CSSA) susține studenții doctoranzi și cadrele academice universitare în elaborarea proiectelor academice care vor contribui la o cercetare calitativă din punct de vedere social și educațional în țara sau regiunea de resedință.

Sunt eligibili programului:

• Studenţii doctoranzi din domeniile eligibile de studii de la universităţi acreditate din ţara natală sau de peste hotare;

• Cadrele academice universitare care predau cu normă deplină (titlul de master este obligatoriu) la una dintre instituţiile de învăţământ superior din ţara natală.

Deținătorii granturilor sunt selectați în baza contribuțiilor substanțiale în cercetare și angajament în cadrul comunitătilor locale, potențialul de a promova valorile unei societăți deschise în țările lor, precum și abilitătile de a consolida rețelele educaționale și academice în cadrul domeniului lor de activitate. Aplicațiile pot include componenta de călătorii internaționale, însă această condiție nu este obligatorie. Aplicanţii trebuie să fie cetăţeni ai RM.

Programul va finanţa proiecte academice de scurtă durată, precum: cercetare (colectarea datelor); vizite de cercetare la biblioteci, arhive sau universităţi; dezvoltarea cursurilor/curriculumului; cercetare care va rezulta în publicaţii; finalizarea disertației.

Orice domenii de studii/predare din cadrul ştiinţelor socio-umaniste sunt eligibile, însă prioritate va fi oferită proiectelor care se axează pe următoarele subiecte: apărare împotriva autoritarismului în creștere; dezvoltarea durabilă, acțiunea climatică și atenuarea efectelor schimbărilor climatice; justiția economică și drepturile lucrătorilor; democrația informațională; abordarea impactului pandemiei COVID-19 asupra țării sau regiunii de origine a solicitantului.

• Durata proiectului: între 3 – 10 luni

• Perioada proiectului: 1 martie – 31 decembrie 2021

• Solicitări maxime de finanţare: $15,000


Pentru informaţii detaliate privind programul, instrucţiunile şi formularul de aplicare, vă rugăm să accesaţi opensocietyfoundations.org

Pentru detalii, contactaţi Centrul de Informaţii Universitare la tel: 068220076 sau eac@eac.md, www.eac.md.

TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A DOSARELOR: 22 iulie 2020




 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus