Timpul.md

Actualitate 29 Octombrie 2018 | 10:01

Sunteți siguri că ați înțeles ce a spus Jean-Claude?

Pe Romaniacurata.ro, Alina Mungiu Pippidi atrage atenția asupra a ceea ce au spus Verhofstadt și Weber că sunt interesați de o Europă care să nu mai ia decizii în unanimitate, adică în care să nu mai existe egalitate: ”Când acești oameni, care nu au vrut niciodată să lărgească Europa spre Est (partidul lui Weber din Bavaria a fost constant contra integrării României și Bulgariei), vor reuși să facă o Europă cum își doresc, acesta va fi și sfârșitul ei, pentru că vor mai ieși și alții după englezi.”

 România nu trebuie sancţionată

”De asta nu pot fi de acord cu sancționarea României de către Parlamentul European, indiferent că Dragnea, Toader și Kovesi ar merita sancțiuni cu toții, ca și șefii lor de prin servicii, cu care sunt așa servili. O țară nu trebuie să se expună singură discriminării internaționale, orice prostii ar face liderii ei, ci trebuie să aibă demnitatea de a-și rezolva problemele singură.” a conchis Pippidi.

Sunteți siguri că ați înțeles ce a spus Jean-Claude?

Klaus Iohannis a făcut ce a putut într-o situație de toată jena, a vorbit despre România ca și cum ar fi un stat european normal, după ce, în trecut, a greșit grav comparându-ne cu Polonia în fața presei europene.

La fel a făcut și președintele Jean-Claude Juncker, când a dat impresia că mai putem fi încă membri egali în UE și a subliniat că e necesar un consens pentru statul de drept.

Nu sunt sigură că românii au înțeles ce a vrut să spună el și nici că asta arată că Juncker a înțeles ce se întîmplă aici, la noi, și lupta sălbatică pentru putere camuflată prost într-o luptă anticorupție. De, Jean Claude e ceva mai versat decît ziariștii, și nici nu are nevoie să vîndă ziare cu povești care pot concura cu jocurile video prin simplitatea lor.

La fel și Timmermans, cu care m-am întâlnit la OECD, unde a spus că într-o democrație nu trebuie să se ajungă la senzația că acela care pierde merge la închisoare, pentru că asta îi face pe politicieni să lupte contra statului de drept. A câștiga sau a pierde puterea într-o democrație trebuie să fie ceva mult mai puțin dramatic.

De doi ani încerc să vă spun că distrugem democrația noastră, dacă nu facem un pact pentru statul de drept.

Într-un asemenea pact, Lazăr ar fi lăsat să-și termine mandatul, indiferent cine l-a numit, dar nici el nu ar mai pune procurorii militari să îndemne protestatarii să toarne jandarmii, în timp ce uită vreo trei luni să-i aresteze pe demonstranții care au atacat jandarmii. E vorba de aceiași procurori militari cărora le-am spus acum un an – când ne-am văzut, la cererea lor – că nu s-au făcut examene balistice pentru morții de la Revoluție și că oțelul nu dispare, deci e cazul să îi dezgroape și să vadă cine a tras, dacă e să ajungă undeva procesul Revoluției. Desigur, nici vorbă de așa ceva, ne prefacem mai departe că facem dreptate, în schimb peste noapte ne mobilizăm pentru o banală demonstrație, și aia regizată de servicii.

Nu, nu ar fi o formă de târg murdar un asemenea pact, ci un exercițiu de reținere reciprocă. Așa funcționează statul de drept. Din păcate, din 2015 încoace s-au trecut niște limite, iar asta îndeamnă la excese reciproce. Limitele astea încălcate distrug statul de drept.

Pactul pentru statul de drept ar fi să numească CSM pe toată lumea și să nu mai scoatem de la naftalină secretara lui Dargnea și casa lui Iohannis. Dacă e să fie urmăriți Dragnea sau Iohannis, să fie pe ce fac acum și să fie exclusiv treaba justiției.

Pactul contra corupției nu ar trebui să aibă legătura cu justiția deloc. El ar fi să agreăm cu toții că universitățile care dau certificate la pușcăriași că scriu literatură academică, sau au plagiate multe, sau au școli de doctorat cu zero citări sunt suspendate și intră în program de supraveghere pînă pot da garanții că au ajuns la standarde. Și la fel la spitale. Cum ar fi aplicație pe smartphone de evaluare a oficiilor unde se plătesc taxe, sau se depun cereri, cu o notă 1-10 (destul un aparat la ieșire, ca pe Otopeni, cu cinci mutre). Cine nu are peste 5 i se schimbă șeful și se ia prin concurs unul cu program de cum să facem mai bine. Asta e calea de a preveni corupția, așa a făcut Australia, care în mai puțin de o sută de ani a devenit din colonie de pușcăriași țară de top în ce privește buna guvernare.

Cine crede că salvează țara externalizând chestiunea la Bruxelles se înșală. Trebuie să fii de o ignoranță abisală despre afaceri europene ca să crezi că România e vreun paradis al spălării de bani (Luxemburg, Malta și City-ul londonez sunt adevăratele paradisuri, nu noi; dovada, acum zece ani deja, Năstase a dat de necaz pentru că a vrut să spele banii mătușii Tamara) sau că România ar fi vreun paradis al favoritismului guvernamental (dovada- Tel Drum face drumuri doar în trei județe și cînd a vrut să ia fonduri europene a dat de bucluc; nici nu concurează la vreo autostradă mare, unde e, în schimb, Vinci, firma cu monopolul parcărilor publice din Franța).

Ultima oară când am invitat-o pe Monica Macovei la Berlin, i-a îngrozit pe studenții mei, tineri din diferite guverne europene, cu povești despre corupția din Parlamentul European. Două treimi din Comisia Europeană și o treime din Parlament, conform Transparency International, lucrează după ce și-au terminat mandatele în instituții europene la firme din registrul de lobby, pe care le-au reglementat chiar ei.

Avocata poporului europeană, o irlandeză bravă, a cerut să se facă o comisie de etică pentru investigarea lui José Manuel Barroso. După ce și-a încheiat mandatul, acesta s-a dus să lucreze la Goldman Sachs, firma care a ajutat Grecia și Italia să își camufleze deficitele, de exemplu cele cu calea ferată, îndatorată peste cap, vânzând acțiuni unei firme tot de stat, astfel încât datoriile să devină încasări. Goldman Sachs s-a jurat că nu l-au luat să facă lobby și nici nu va călca pe la Comisie, dar nu peste mult timp l-au surprins unii cu un vicepreședinte al Comisiei, punând lumea la cale. Comisia de etică ne-a anunțat că nu știe unde au greșit, pentru că nu știm ce e integritatea (Curtea de la Luxemburg nepronunțându-se vreodată, în istoria ei, pe această temă spinoasă).

Guy Verhofstadt e un un campion al profitului din ceea ce la noi ar fi incompatibilități, cine face liste negre la Bruxelles îl pune totdeauna în frunte. Despre Elmar Brok o las pe Monica să vă spună. Parlamentul European se luptă de ani de zile cu OLAF, ca să aibă imunitate aleșii și să nu poată fi percheziționat. De ce ne expunem noi la judecata unui asemenea for, care l-a lăsat pe Berlusconi (șeful președintelui Tajani) să distrugă legislația anticorupție din Italia (scoțând din legi toate articolele care îl priveau pe el, micșorând termenele de prescripție, introducînd praguri la contabilitatea dublă și abuzul în serviciu), care îl lasă pe Alexis Tsipras să elimine procurori șefi anticorupție și să numească șefi de Curte Supremă contra avizului CSM, fără nicio observație, doar pentru că opozițiile lor nu se poartă ca ai noștri?

Cum e cu putință ca România – care a ajuns aproape la război civil din cauză că am încercat să ne facem ordine în casă – să ia sancțiuni, iar bulgarii, care nu au făcut nimic, să nu aibă nicio problemă?

Ce vă închipuiți că va aduce asta, altceva decât încă o piatră la temelia inegalității europene? Verhofstadt și Weber au spus deja ce-i interesează: o Europă în care să nu se mai ia decizii în unanimitate, deci în care să nu mai existe egalitate. Deja nu prea e cine știe ce. Dar o asemenea Europă nu poate exista, căci, până și la ONU, temeiul asocierii între state e egalitatea, deși acolo avem membri pe Siria sau Libia. Este imposibil să faci uniuni de state altfel decât pe bază de egalitate, tot așa cum nu poți avea democrații decât pe bază de egalitate a votului. Când acești oameni, care nu au vrut niciodată să lărgească Europa spre Est (partidul lui Weber din Bavaria a fost constant contra integrării României și Bulgariei), vor reuși să facă o Europă cum își doresc, acesta va fi și sfârșitul ei, pentru că vor mai ieși și alții după englezi. Asta a vrut să spună Oettinger când a zis că românii contribuie și ei la sfârșitul Europei. Nu înadins. Din înverșunare și din inconștiență, pentru că au o mentalitate de colonie și cer chiar ei să fie tratați altfel decît grecii sau polonezii. Chiar dacă vrea binele, Monica Macovei greșește, iar de Sigfried Mureșan și de Preda care au ținut trena Elenei Udrea ce să mai spun? Așa luptători pentru integritate nici la dușmani nu le doresc.

De asta nu pot fi de acord cu sancționarea României de către Parlamentul European, indiferent că Dragnea, Toader și Kovesi ar merita sancțiuni cu toții, ca și șefii lor de prin servicii, cu care sunt așa servili. O țară nu trebuie să se expună singură discriminării internaționale, orice prostii ar face liderii ei, ci trebuie să aibă demnitatea de a-și rezolva problemele singură.

Alina Mungiu-Pippidi
Roma, 26 octombrie 2018

http://www.romaniacurata.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus