Opinii și Editoriale

Suntem buni la teorie, dar unde e personalitatea?

Se spune că cea mai potrivită perioadă de plăsmuire a unei personalități este copilăria. E simplu să înțelegem faptul că, un copil e asemenea unui burete, care absoarbe tot ceea ce aude și vede. Mediul ambiant, părinții, anturajul, dar și mediul academic contribuie la șlefuirea, sau mai bine zis, conturarea unei personalități.
Am participat la organizarea unor training-uri cu implicarea copiilor, care aveau drept scop cunoașterea de sine și incluziunea socială. Am avut ocazia să fiu în anturajul copiilor de diferite vârste, să mă ciocnesc direct de problemele care îi frământă, dificultățile, pe care le întâlnesc, dar și atitudinea pe care o au ceilalți, îndeosebi cei mai mari, față de ei. Pentru a crea o atmosferă degajată, cadrele didactice erau rugate să nu fie prezente la desfășurarea activităților. Când aflau acest lucru, copiii se bucurau nespus de mult. Totuși, au fost cazuri în care copiii, fiind întrebați cum se simt la școală, se arătau intimidați, spunând că se tem să spună ceva de rău în adresa profesorilor. Acest lucru se întâmpla din cauza că ar putea primi pedepse sub formă de purtare nesatisfăcătoare sau micșorare a notelor la anumite discipline școlare. Îmi amintesc o activitate, pe care am realizat-o împreună cu copiii de clasa a 5-a. Am decis să facem împreună un exercițiu de imaginație, în care ei trebuiau să reprezinte printr-un desen cum arată, în viziunea lor, o școală ideală. Am participat și eu la acest exercițiu, în rând cu cei mici. Eram așezați în formă de cerc, astfel încât fiecare membru să poată crea lesne contact vizual cu toți ceilalți și, respectiv, să se simtă o parte integră a grupului. Fiecare putea să vadă desenele colegilor, în timpul procesului creativ. Mare mi-a fost mirarea și cu regret am remarcat, la sfârșitul activității, că din 21 de reprezentări a școlii ideale, 15 erau o copie fidelă a desenului, pe care l-am realizat eu. Se deosebeau doar contururile și culorile. Am întrebat copiii de ce au desenat la fel ca mine, iar aceștia mi-au spus că, de obicei, ei fac tot ceea ce le spune profesoara. Dacă se întâmplă să facă ceva diferit decât alții, li se spune că nu e corect sau că ar trebui să se mai gândească, primind drept exemplu felul în care a făcut profesoara sau un alt elev.
La noi, se studiază formule, teoreme, tipologii, teorii, necesitatea cărora nu am tupeul să o pun la îndoială, dar oare nu se simte necesitatea acută de a pune în valoare și personalitatea copiilor? De câte ori la școală ni s-a spus, că suntem cei mai buni sau că avem un mod deosebit de gândire?
Suntem buni la teorie, dar cred că nu doar asta contează. Nu avem întotdeauna curajul să fim altfel, pentru că ne temem de prejudecăți. Chiar și atunci când nu suntem de acord cu profesorul, nu avem curajul să o spunem.
E mai ușor să fim tăcuți și pe placul tuturor, decât să ne asumăm riscul de a spune ceea ce credem cu adevărat, indiferent de circumstanțe și ambianțe…

Sabina Semeniuc, stagiară

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *