Timpul.md

CSI / Rusia 4 Mai 2015 | 09:33

Supravieţuitor din Debalțevo: Pentru ce ne omoară ruşii?

Vadim Babenko, antreprenor din Debalțevo, oraş abandonat de armata ucraineană după lupte grele, a fost forţat să părăsească oraşul său natal. Povestea lui este relatată de Radio Liberty.

– Sunt întreprinzător din 2002. În Debalțevo am avut două magazine alimentare. Am susţinut în mod activ Ucraina, am fost pe Maidan. Când forţele armate ucrainene erau în oraş, de asemenea, i-am ajutat cu ce am putut pe soldaţii noştri. La mine acasă erau încărtiruiţi ofiţerii batalionului „Poltava” şi „Rusia Kieveană”. Acum plătesc pentru asta. Când au intrat ruşii, au apărut imediat trădătorii locali: „Iată, e omul Ucrainei”. A venit comendatura militară, au confiscat toată marfă din magazine. Ce era mai valoros au păstrat pentru ei, restul – orez, paşte etc. – au împărţit locuitorilor. Într-un magazin acum funcţionează un centru de distribuire a ajutoarelor umanitare al DNR. Motto-ul celor din DNR şi LNR: dacă ai ceva de confiscat, atunci eşti clientul nostru. Mulţi au avut de suferit – chiar şi dintre cei care i-au sprijinit. Aveam în oraş o femeie de afaceri, făcea propagandă pentru ei, îi aştepta activ, când au venit – a păţit acelaşi lucru ca şi mine: i-au luat totul din casă, au încărcat microbuzul pe care tot de la ea l-au luat şi au plecat.

– Şi casa ta?

– În casa mea acum stă a 15-a Brigada Internaţională – „Abhazia”. Ei chiar au nesimţirea să mă sune din când în când. Trădătorii locali le-au dat numărul meu de telefon. Sună să mă întrebe, unde sunt tacîmurile etc. Au scris şi în reţele sociale: „Mulţumim pentru casă, suntem foarte încântaţi de condiţii”.

– Şi cine au fost trădătorii? Vecinii?

– Unul dintre ei, un angajat din magazin, a lucrat timp de 10 ani, un moş alcoolic. După ce au intrat ruşii, el imediat şi-a tras o bandă albă pe braţ, fix ca poliţaii în Marele Război: „Iată, Vadik era prieten cu soldaţii din Ucraina”. Ruşii au plasat armament în magazin, apoi în mod public au scos din pivniţă patru pistoale automate. Nu am avut aşa ceva. Căutau un pretext. Eu sunt pasionat de reconstituirile istorice de război, au găsit o uniformă de ofiţer sovietic din timpul războiului şi un steag polonez. Au început să spună că sunt fascist, că am steag nazist. Ce să le mai explici că este al Poloniei…

– Eraţi acasă când a fost ocupată locuinţa dvs?

– Nu, nu am avut contact direct cu ei. Ultimele 20 de zile petrecute în oraş am stat în subsol, pentru că era imposibil să ieşi afară. Copilul meu de 2 ani alerga prin subsol şi strigă: tată, nenea bum-bum. Şi arata afară. Am dus familia de acolo, am rămas doar eu. Ei bombardau oraşul cu „Grad”, Smerci. În jurul casei mele au lovit poarta, garajul, au nimerit microbuzul. Atunci am hotărât să evacuez familia.

– Oraşul a suferit multe stricăciuni?

– Aproape 80%. Cozile de topor locale tot sperau ca ruşii le vor aduce căsuţe finlandeze. Raiul nu a venit. Debalțevo este singurul oraş din regiune fără gaz, ne încălzim cu cărbune. L-au aşteptat, aşteptat, nici case finlandeze, nici gaze, nici salarii, nimic.

– Patrioţii Ucrainei, susţinătorii Maidanului, erau mulţi în Debalțevo, sau te simţeai o minoritate într-un mediu ostil?

– Eram 10 la sută cei care pledăm pentru Ucraina. Restul sunt oameni ignoranţi, amărâţi. Toți strigau: „DNR, DNR!” Dar acum suntem mai mulţi. Văd că şi în „Vkontakte” a apărut un grup „Debalțevo”. Mulţi s-au trezit, au înţeles, dar e târziu.

– De ce acei oameni care stau în casă ta te sună? Chiar doar pentru a te tachina?

– La început mă ameninţau. Eu am vrut să am o discuţie normală: „Să vorbim, eu am două şcoli superioare, sunt tatăl a trei copii, îmi iubesc casa, este ţara mea, m-am născut aici. Haide, spune-mi cine eşti?”. El începe să spună: „Eu sunt din Krasnoyarsk” – „Unde ai învăţat, ce ai terminat?” – „Sunt sudor” – „Unde lucrezi?” Mi-am dat seama că nu a mai lucrat demult. I-am spus, „Cum ai venit în ţara mea, m-ai alungat din casă mea, copiii au rămas fără acoperiş?”. Ei sunt oameni ignoranţi, care nu au avut nimic, dar acum au văzut că pot obţine lucruri punând mâna pe arme, mi-ai luat maşina, microbuzul. Tot ce aveam în casă. Am fugit cu hainele copiilor la mine. Nimic altceva. Acum sunt căutat în DNR, la miliţie este agăţat portretul meu de „terorist ucrainean”. Este dureros să mă uit şi să văd cât de idioţi sunt oamenii. Au vrut DNR, l-au primit şi acum stau şi nu ştiu ce să facă. Toată infrastructura e distrusă, întreprinderile închise, iar ei stau. Şeful poliţiei noastre – fostul meu prieten, un om decent. El şi-a pierdut familia. După ce bea mă sună şi plânge. Vezi tu, Andrei, îi spun, ai rămas fără familie, fără steag, fără ţară. Nici mama lui nu mai vorbeşte cu el pentru că a ales să rămână cu DNR. Deşi el este un om normal, nu lua mită, cum e obiceiul în miliţia noastră. În capul lui s-a întâmplat ceva.

– Bătălia pentru Debalțevo a început imediat după semnarea Acordului de la Minsk. De ce a fost predat oraşul?

– Cred că la Minsk problema a fost tranşată deja. Debalțevo este cel mai înalt punct al Crestei Donet, plus un nod de cale ferată important. În ştiinţa artileriei, posesia unei înălţimi înseamnă mult. Cine este mai sus, acela câştigă. Debalțevo taie LNR de DNR, iar acum acestea sunt unite. Am fost supărat că autorităţile ucrainene nu ne-au avertizat că se vor retarge. Puteau spune: Patrioţi ucraineni, părăsiţi oraşul, va fi abandonat. Am fi avut timp să ne luăm din lucruri. Aşa lumea a plecat cu hainele de pe ei. Armata ucraineană a fost împinsă afară din oraş de armata rusă regulată. Am vorbit cu mulţi amici din forţelor noastre armate, care erau pe front. Ei spun că au început să fie atacaţi cu mici grupuri subversive, loveau într-un loc, apoi în altul. Până ajungeau rezervele acolo, ei erau în altă parte. Iar ai noştri nu erau coordonaţi: batalioanele de poliţie aveau comandamentul lor, armata al sau. Dacă ar fi că un întreg, nu ar fi fost bătuţi. Am prins atâta ura pe ruşi, deşi cu un an în urmă – ce era ucrainean ce era rus, pentru mine erau la fel. Acum, nu, acum sunt ucrainean. Ruşii, care sprijină războiul din Ucraina, sunt duşmanii noştri. Am fost gata să merg la război, dar am trei copii care au rămas fără nimic. Cei care lupta pentru DNR sunt drojdia societăţii. Ştiu, e urat să spui aşa ceva, dar pe toţi îi cunosc (din oraş). Înainte erau nimic, acum au arme şi sunt ce vor ei. Vor o maşină, se duc şi îşi iau una, vor o vodcă, se duc la magazin şi îşi iau, fără să plătească. Sunt şocat cum a putut Putin permite aşa ceva? Oraşul e stăpânit de bandiţi. Sunt şase bande din DNR, LNR, cazaci, e îngrozitor ce se întâmplă. Iar trădătorii locali şi-au pus bentiţe albe şi jefuiesc casele ucrainenilor, în plină zi.

– Trupele ruse au rămas în oraş, sau s-au retras încă din februarie?

– Acum în oraş sunt doar cazaci. Au împărţit oraşul. Câteva zile în urmă a fost un schimb de focuri la un punct de control, a fost omorât un „novorossian”. M-am gândit că a fost un grup de recunoaştere subversiv de-al nostru, dar s-a dovedit ca cei din DNR şi cazacii s-au certat la beţie, au tras focuri de armă, unul a murit. Trupe regulate ruse nu mai sunt acolo, dar o mulţime de tehnică rusească a rămas. Au refăcut nodul feroviar, tranzitul a fost reluat, între Doneţk şi Lugansk. Toate garniturile sunt descărcate acolo. O mulţime de blindate şi tunuri sunt în jurul oraşului. Sunt trei comendaturi care au împărţit oraşul, o parte aparţine LNR, o parte DNR, restul vechiului Debalțevo. Înainte împărţeau la oameni mâncare din ajutoarele umanitare. Acum se dă câte o jumătate de pâine pentru o zi de muncă.

– Vadim, cum credeţi, când se va termina toate povestea cu „DNR”?

– Se va încheia atunci când va dispărea sprijinul Rusiei, literalmente în două sau trei zile. Mulţi dintre camarazii mei din oraş spun că nu le pasă cine va conduce, doar să nu fie război. Dar le zic că acest punct de vedere dovedeşte îngustimea de minte. E rezultatul culturii bazate pe cântecele puşcăriaşilor. La noi în oraş, până la începutul conflictului, şefi erau interlopii, care culegeau taxe de protecţie de la oamenii de afaceri.

– De aceea te-ai decis să mergi să lupţi la Maidan?

– Da. Pe 30 noiembrie când am văzut că sunt bătuţi studenţi, am decis să plec la Kiev. Pe 1 decembrie eram pe Maidan. Era prima oară când vedeam o mulţime aşa mare de oameni. Se spune că în acea zi erau în Maidan un milion de oameni. Toţi erau ca fraţii. Eu aveam o uşoară rană la picior, schiopătăm, oamenii se apropiau şi mă întrebau dacă pot să mă ajute? Unii s-au oferit să mă găzduiască. Toţi eram uniţi, am doborât guvernul Ianukovici. Dacă Putin nu-i ridica pe marginalii din Donbas! Am fost totdeauna mândru că sunt din Donbas. În armată, când mă întrebau de unde sunt, spuneam că din Donbas. Acum mi-e ruşine să spun. Mi-e ruşine de faptul că toţi ignoranţii strigă că Donbasul hrăneşte toată Ucraina. În cele din urmă s-a dovedit că Donbasul e cel subvenţionat. Iar oamenii … Să-ţi spun pe scurt ce fel de oameni sunt: dimineaţă s-a trezit la 6, s-a dus la locul de muncă, la 12 este deja pe jumătate beat, la sfârşitul zilei este complet beat. Vine acasă, face scandal, bate soţia, copiii, copiii plâng, soţia lui plânge, se duce la culcare. Dimineaţă s-a trezit la 6 şi ciclul se reia. Apoi, tot strigau: vin banderoviștii. Spuneau că banderoviștii îşi fierb copiii în cazane că să-i mănânce. Cum să spui aşa ceva? Eu le spuneam că am făcut armata în vestul Ucrainei, că oamenii sunt foarte prietenoşi, normali, ca noi, doar că se vorbeşte în limba ucraineană, iar noi în limba rusă, dar sunt ucraineni cum suntem şi noi. Şi idioţii noştri cred poveştile. După plecarea armatei ucrainene au secat lacul din zona pentru că cineva a spus că în lac au fost aruncate fetele violate de armata ucraineană, violate, ucise şi legate cu pietre, apoi aruncate în lac. Va puteţi imagina ce fel de oameni sunt. Mi-e ruşine că am locuit alături de aceste persoane.

– Vadim, crezi că te vei întoarce la Debalțevo?

– Nu vreau să mă mai întorc acolo. Mi se pare că nu aş putea să mai trăiesc alături de ei. Cred că de îndată ce Rusia îşi va retrage ajutorul, vor fugi ca şobolanii. Îmi amintesc că puterea sovietică şi la sfârşitul anilor 1980 încă mai vânaă pe vechii poliţai din al Doilea război mondial, chiar în oraşul nostru îmi amintesc că a fost un caz, eram copil. Era un moşulică. Dar KGB-ul l-a găsit şi a fost judecat. Eu cred că toţi vor răspunde pentru faptele lor.

sursa: paginaderusia.ro

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus