Actualitate

Surpriză: Bărbaţii români cheltuie 1 mld. euro pe haine, iar piaţa creşte mai repede decât cea pentru femei

Bărbaţii cheltuie anual pe haine puţin peste 1 mld. euro, piaţa postând o creştere de 10,5% faţă de 2017 şi de 40% în perioada 2014-2018, arată calculele ZF făcute pe baza datelor companiei de cerceta de piaţă Euromonitor.

Vânzările de haine pentru domni cresc chiar mai repe­de decât cele pentru femei, care avansează la rândul lor dat fiind că în general românii sunt pasionaţi de modă şi trenduri. „Dacă te uiţi pe stradă sau la mall vezi că există inte­res pentru fashion. Ce am observat la România în mod par­ticular este interesul bărbaţilor pentru modă şi faptul că le place să se joace cu trendurile“, spunea anterior un executiv care conducea operaţiunile H&M în România şi în regiune.

Vânzările de haine pentru bărbaţi au depăşit pragul de 1 mld. euro pentru prima dată în 2018. Piaţa e cu circa 30% mai mică decât cea pentru femei, unde numărul de magazine şi de retaileri dedicaţi e incomparabil mai mare. Totuşi, vânzările îşi vor continua trendul ascendent şi în anii ce vor urma, deşi ritmul va încetini.

„Bărbaţii români sunt tot mai preocupaţi de modul în care arată, iar acest lucru se simte în piaţa de haine, al cărei trend ascendent este aşteptat să continue“, potrivit analiştilor Euromonitor.

Ei explică totodată că în România, bărbaţii câştigă mai mult decât femeile, fiind totodată cei care cheltuie mai mult. Nu cumpără mai multe produse, ci mai scumpe, brandul fiind un argument important.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *