Actualitate

SUSPECT // Ambasador rus găsit MORT la reşedinţa sa din Sudan

„Ambasadorul rus a murit în această (miercuri) seara la reşedinţa sa”, în capitala sudaneză, a anunţat Ministerul sudanez de Externe într-un comunicat, fără să precizeze cauzele decesului diplomatului, născut în 1954.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Omar al-Mokhtar, a declarat pentru AFP că diplomatul a ”fost găsit mort în piscina reşedinţei, la începutul serii”.

„Potrivit investigaţiilor preliminare, el a decedat de o moarte naturală”, a adăugat el, fără să ofere alte precizări.

Alt oficial de rang înalt din cadrul poliţiei sudaneze a anunţat că, potrivit primelor elemente ale anchetei, pista criminală este îndepărtată.

„Ambasadorul rus a murit în timp ce înota în piscină, acasă la el”, a declarat această sursă sub acoperirea anonimatului.

Poliţia şi reprezentanţi ai Ambasadei Rusiei au transportat corpul la morgă, a continuat acest reprezentant.

Moscova a confrmat moartea diplomatului său într-un comunicat al Ministerului rus de Externe publicat de agenţia RIA Novosti.

„Anunţăm cu durere moartea ambasadorului Şirinski la Khartoum”, a anunţat ministerul rus, adăugând că va oferi ”detalii despre circumstanţele morţii sale imediat ce va primi informaţii de la personalul diplomatic al Ambasadei la Khartoum”.

Mirgaias Şirinski, care vorbea arabă şi engleză, a fost numit ambasador în Sudan în decembrie 2013. El a fosr anterior ambasador în Rwanda, din 2006 şi până în 2013.

news.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *