Femeia

Svetlana Boincean: „Deşi agricultura se dezvoltă, pe glob oamenii continuă să moară de foame…”

După absolvirea masteratului, cei de la IUF i-au oferit un loc de muncă în această organizaţie. În prezent, Svetlana Boincean deţine postul de coordonator regional în agricultură pentru Europa de Est şi Asia Centrală şi reprezintă IUF în Comitetul pentru Securitate Alimentară al ONU.

– Doamnă Svetlana Boincean, aveţi o viaţă pe roate… Nu aţi obosit de atâtea drumuri?
– Este adevărat, postul de coordonator IUF mă ţine permanent în zbor. În ultimul an am fost în misiuni de serviciu în Italia, Ungaria, Africa de Sud, Gana, Elveţia, Azerbaidjan, Franţa…

– Totuşi, se pare că, în scurt timp, va trebui să vă schimbaţi programul, deoarece a intervenit un moment special în viaţa dumneavoastră…
– Acest moment e cu fiecare zi tot mai palpitant. Aştept un copil şi ar cam trebui să-mi limitez deplasările…

– Dar chiar în aceste zile v-aţi întors de la Roma…
– Paradoxul e că zborul de două ore până la Roma este mai uşor pentru mine decât o deplasare pe drumurile din Moldova…

– Ce probleme arzătoare de pe glob nu v-au lăsat să amânaţi călătoria?
– Eu reprezint IUF în Mecanismul Societăţii Civile (CSM) care este parte a Comitetului pentru Securitate Alimentară al ONU, am mai fost aleasă membru al grupului consultativ al acestui comitet. Era absolut necesar să particip acum, în iulie, la şedinţa biroului şi grupului consultativ. Nu puteam lipsi şi de la o altă şedinţă, pentru că a fost negociat un document, la care am lucrat mai bine de un an.

– R. Moldova se confruntă cu seceta, dar care este problema nr. 1 pe glob?
– Problema globală este că aproximativ un miliard de oameni suferă de foame şi subnutriţie. Acum câţiva ani erau 800 de milioane, fenomenul e în creştere şi asta este alarmant. Deşi agricultura se dezvoltă, oamenii continuă să moară de foame. Nu e vorba doar de insuficienţa de alimente, dar şi de anumite lacune la capitolul respectării drepturilor omului. Paradoxal, un număr mare al celor care suferă de foame sunt lucrători din sectorul agricol – tocmai cei care produc hrana. Cauza? Salarii sub nivelul sărăciei şi excluderea acestora din sistemul de protecţie socială. Conform Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), unii lucrători din agricultură primesc doar un dolar pe zi. Preţurile la alimente au crescut simţitor în ultimii ani, dar salariile nu, ceea ce a făcut inaccesibilă hrana. În acelaşi timp, profitul comercianţilor internaţionali şi al companiilor transnaţionale de prelucrare alimentară a fost mai mare decât în alte perioade. Nu numai seceta ameninţă securitatea alimentară. Nu trebuie subestimat impactul asupra majorării preţurilor din cauza speculaţiei şi folosirii pământului pentru creşterea monoculturilor pentru export, cum ar fi biocombustibilul. Dacă vrei să hrăneşti cu biocombustibil mai multe maşini, rişti să produci mai puţină hrană pentru oameni. De aceea guvernele trebuie să stabilească rezerve strategice de hrană, care ar duce la diminuarea riscului şi la stoparea fluctuaţiei preţurilor.

– Ce reprezintă IUF şi ce intră în funcţiile dumneavoastră?
– IUF este una din federațiile sindicale globale, care unește peste 12 milioane de lucrători din agricultură, industria alimentară şi serviciile hoteliere din 120 de ţări. În responsabilitatea mea intră să coordonez activităţile sectorului agricol din Europa de Est şi Asia Centrală. Susţinem organizaţiile membre IUF, lucrăm asupra îmbunătățirii securităţii la locul de muncă. Cei mai mulţi lucrători sunt accidentaţi la locul de muncă anume în agricultură. Conform OIM, anual, cel puţin 170.000 de lucrători sunt accidentaţi mortal în agricultură, circa 40.000 mor din cauza pesticidelor. Deseori oamenilor li se cere să lucreze cu diverse chimicale agricole, fără să li se ofere echipament de protecţie ori să fie informaţi despre produs şi despre impactul acestuia asupra sănătăţii. Lucrăm şi la eradicarea muncii copilului. 129 milioane de copii sunt exploataţi în agricultură, dar locul lor este la școală. Acest fenomen este legat de sărăcie şi trebuie ridicate standardele de viaţă ale părinţilor, ca să poată să-şi întreţină familia.

– R. Moldova face parte din IUF? Ce activităţi desfăşuraţi aici?
– IUF are două organizaţii membre în Moldova – „Moldsindcomcomerţ” şi „SindLUCAS”. Sindicatul angajaţilor din agricultură nu este membru IUF, dar atunci când primim anumite adresări pentru susținere de la muncitorii din R. Moldova le examinăm. Noi ne conducem de principiul solidarităţii sindicale. La moment, monitorizăm cazul foştilor angajaţi ai SA „Glodeni Zahăr”. Aici conflictul durează din anul 2009, oamenii sunt criminalizaţi pentru că cer achitarea restanţelor la salarii conform Codului Muncii.

– A scris şi presa despre acest caz. Ce învinuiri li se aduc?
– Văzând că nu-şi vor obţine salariile, iar administratorul procesului de insolvabilitate începe să scoată din întreprindere unicul produs cu care putea să le achite datoriile la salariu, vreo 80 de muncitori au avertizat că vor recurge la blocarea zahărului în întreprindere până se va pronunţa judecata. Ei au făcut cordon viu în faţa maşinilor care veniseră să încarce sacii cu zahăr. Drept răspuns, liderilor şi activiştilor sindicali li s-a aplicat arest la domiciliu. La presiunile organizaţiilor internaţionale, ei au fost eliberaţi, însă acuzaţiile penale nu au fost retrase până în prezent. Persoanele care au decis să-şi apere drepturile salariale, riscă de la trei la opt ani privaţiune de libertate, fiind acuzate de samavolnicie în baza art. 352, al. 2-3 p. d) din CP, ceea ce este o gravă încălcare a Convenţiei nr. 87 a OIM privind libertatea asocierii şi protecţia dreptului la organizaţie. Mai mult decât atât, în noaptea de 16 spre 17 februarie 2011, 12 vagoane încărcate cu zahăr au fost scoase de pe teritoriul fabricii şi la 6 iunie vândute la licitaţie în favoarea unei companii. Aceasta este o altă încălcare, deja a Convenţiei nr. 95 a OIM, care stipulează că, în caz de faliment, muncitorii vor fi plătiţi integral înainte ca și creditorii ordinari să revendice cota-parte ce li se cuvine.

– În septembrie veţi lansa la Chişinău Centrul de Informare pentru muncitorii migranţi. Ce scopuri vă propuneţi?
– În parteneriat cu Centrul de Solidaritate AFL-CIO din SUA şi împreună cu organizaţii membre din RM, susţinem la Chişinău un proiect pentru muncitorii migranţi care şi-au deschis contracte de muncă în ţările europene. S-a pornit de la ideea că o mare parte din moldoveni muncesc în sectoarele IUF şi mulţi dintre ei activează în condiţii precare, fiind victime ale traficului şi muncii forţate. Noi nu angajăm la muncă peste hotare, nu promovăm migraţia, dar odată ce oamenii au hotărât să plece, ei trebuie să ştie ce drepturi au. Situaţii de abuz există în toate ţările. Numai pe piaţa europeană 880 de mii de migranţi sunt victime ale muncii forţate.

– Ce provocări globale îi mai afectează în prezent pe muncitori?
– O mare problemă este în prezent externalizarea muncitorilor. Asta înseamnă că marile companii nu angajează direct personalul, dar prin intermediul unor agenţii private. Reiese că agenţia îl dă pe muncitor în arendă companiei, iar aceasta se foloseşte de serviciile lui fără a-şi asuma vreo responsabilitate. De exemplu, muncitorului din fabrică îi este frig. Merge la patron şi-i spune să repare sistemul de încălzire, iar patronul îi răspunde: „Nu poţi cere asta de la mine, pentru că nu eşti angajatul meu, ci al agenţiei”. Se duce apoi la agenţie cu aceeaşi plângere, iar directorul acesteia îi spune: „Fabrica nu este a mea, nu eu o asigur cu căldură”. Şi atunci muncitorul lucrează pe propriul risc. Este nu numai o precarizare a muncii, dar şi un mod de dezumanizare, de transformare a omului în marfă.

– Fenomenul este atestat şi în R. Moldova?
– A început, dar nu e atât de agresiv la moment, ca în alte ţări. Foarte des companiile mari încearcă să facă lobby asupra politicienilor ca aceştia să schimbe legislaţia şi să le permită un grad mai mare de externalizare. Companiile au strategii speciale în acest sens. Ele pot face în aşa fel, ca o anumită lege să apară mâine, dacă aşa doreşte patronul unei companii – mai ales în ţările cu democraţie slabă, unde legile nu sunt discutate cu societatea civilă, pentru a evita aspectele care i-ar putea afecta pe oameni.

– Povestiţi-ne ceva şi despre dumneavoastră…
– În 1999 am absolvit Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bălţi, după aceea am predat limbile engleză şi germană, timp de doi ani am lucrat la Confederaţia Sindicatelor, în Departamentul internaţional. Au urmat apoi un curs de relaţii industriale la Colegiul Ruskin din Oxford şi masteratul în Germania, în domeniul politicii muncii şi globalizării. Teza mi-am scris-o pe tema migraţiei internaţionale a muncii, iar IUF avea nevoie de un specialist pe aceste probleme, aşa încât am obţinut angajarea relativ uşor. Am scris şi un manual pentru IUF despre organizarea şi protecţia muncitorilor migranţi din agricultură.

– Aveţi un loc de trai permanent? Şi unde e acesta?
– Locuiesc la Chişinău, chiar dacă tot timpul sunt în misiuni de serviciu. M-am obişnuit deja cu asta.

– Ce zice soţul despre activitatea dumneavoastră?
– E foarte înţelegător. Ştie că îl iubesc, dar îmi iubesc şi munca.

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *