Timpul.md

Editorial 15 Aprilie 2015 | 08:07

Tăcerea mieilor

Motto: „Adevărul poate fi denaturat prin minciună, dar și prin tăcere.” (Cicero)

Cinefilii de pe la începutul anilor 1990 își aduc aminte probabil de senzația produsă de pelicula „Tăcerea mieilor”, un film thriller american din 1991, care a fost premiat până acum de cinci ori cu Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună actriță și cel mai bun regizor. De o înaltă încărcătură emoțională și psihologică, filmul are în centrul acțiunii o tânără agentă practicantă FBI, Clarice Starling, însărcinată cu investigarea unui caz criminalistic deosebit de dificil - „Buffalo Bill”, un ucigaș viclean care produce o serie de crime, ultima ostatică a lui fiind fiica unui senator american. Deoarece, în investigațiile ei, agenta nu face nici un progres, va recurge la o tactică neobișnuită. La rezolvarea cazului va căuta să folosească cunoștințele lui Hannibal Lecter, un criminal periculos care își devora victimele. Criminalul psihopat Hanibal, care este de profesie psihiatru, poate să se transpună în situația ucigașului urmărit și să prevadă acțiunile lui în viitor.

Dincolo de natura lui Hannibal, asemănătoare cu cea a multora dintre politicienii noștri, din toată istoria acestui film, m-a impresionat povestea eroinei principale, care suferea din cauza unei traume psihice, determinată de abatorul unde se tăiau miei, pe care ea nu-i poate salva, când aceștia erau sacrificați. Lamentarea și strigătele acestora i-au marcat existența din copilărie, ea auzindu-le în fiecare seară înainte de culcare, lucru care-i provoca o suferință psihică profundă.

Și R. Moldova este un fel de abator, la care, timp de peste 20 de ani, cetățenii săi sunt aduși ca niște miei, trași prin strungă, jefuiți, umiliți și sacrificați, doar că spre deosebire de mieii din film, aceștia nici măcar nu se lamentează și nu behăie. Stau în ignoranța lor prin sate și orașe, cei mai norocoși și mai șmecheri prin funcții, iar cei mai disperați împrăștiați prin toată Europa și toată lumea. Și toți tac. Iar dacă tăcerea lor este undeva logică și de înțeles, prin prisma moștenirii istorice care ne-a modelat, ca o turmă de miei blândă și neajutorată, trecută prin abatorul istoriei ori de câte ori s-a schimbat cursul istoriei prin părțile noastre, greu de înțeles este tăcerea oamenilor care trebuie să vorbească și să acționeze, pentru că asta le este chemarea profesională și civică. Mă refer la oamenii din jurnalism și la cei care-i conduc.
Vinerea trecută, 27 martie, într-o zi cu mare încărcătură simbolică pentru istoria noastră, Partidul Popular European din Moldova și-a lansat campania de adunare a semnăturilor pentru înregistrarea formațiunii, un prim pretext de promovare și dialog cu cetățenii, care în ciuda timpului morocănos de afară au venit continuu pentru a da șansă europeană R. Moldova în contextul marasmatic de după alegerile din 30 noiembrie. Aceasta a făcut ca doar în trei zile să fie adunate circa trei mii de semnături, activitate care va continua și în săptămânile următoare, pentru că partidul nu este interesat în exclusivitate și neapărat de obținerea numărului necesar de semnături pentru înregistrare, cât mai ales de testarea situației reale din R. Moldova în condițiile politice actuale. Prin urmare, campania va veni în fiecare centru raional, iar atingerea plafonului de înregistrare este o chestiune adiacentă din acest punct de vedere.

Au fost și oameni de presă, televiziuni și radio, care real sau aparent și-au dat interesul pentru ceea ce se întâmpla lângă Arcul de Triumf. Am fost curios să vad spre seară cum vor relata aceste instituții media evenimentul. Publika lui Plahotniuc a schițat, pe la 17, o știre marginală în care anunța despre această manifestare... și atât. Dar de la ea nu am prea mari așteptări, pentru că de când mi s-a închis drumul pe-acolo am înțeles că e mai bine să scrii articole și editoriale la ziar decât să vorbești ce vrea să audă șeful. Mai gravă e situația cu Jurnal TV, care în buletinul de știri de seară, prezentat de Stela Popa, aparent o jurnalistă cu mult curaj și discernământ în a scrie despre realitățile de prin părțile noastre pe blogul personal, nici măcar n-a pomenit de eveniment sau de lansarea PPEM în spațiul public și politic. De înțeles că acest lucru nu convine lui Sergiu Mocanu, Antimafiei, fraților Țopa sau lui Vlad Filat, pe care Jurnal TV și l-a făcut prieten de ceva timp. Dar nu-i înțeleg pe ceilalți oameni care fac televiziune acolo, începând cu Val Butnaru și terminând cu ceilalți prezentatori și moderatori de emisiuni, pe care îi cunosc și pentru care Octavian Țâcu, Oazu Nantoi sau Victor Chirilă și-au pierdut timpul, făcându-le rating și garantându-le credibilitate. Nu vreau un tratament preferențial pentru faptul că am făcut un partid care nu vrea să mai vadă cum mieii și oile merg la abator, ci vreau o atitudine profesională, de prezentare imparțială a unui partid care vrea să ofere acestei țări o perspectivă europeană clară. Octavian Țâcu, Oazu Nantoi sau Victor Chirilă n-au devenit alți oameni din momentul aderării la PPEM, sunt aceiași pe care voi i-ați ascultat la emisiuni și care v-au răspuns invitației de fiecare dată, inclusiv fără a vă cere un ban, așa cum de fapt se face în toată lumea civilizată. Mai mult decât atât, personal am stat alături de voi, în februarie 2014, atunci când s-a încercat scoaterea voastră din grila de emisie, atitudine pentru care n-am mai fost chemat la Publika lui Plahotniuc, pentru că am intrat în lista neagră a invitaților care există acolo.

Într-un cuvânt, nu luați apă în gură și nu vă cretinizați doar pentru faptul că vă luați de acolo salariile și nu aveți altă alternativă existențială și profesională. Lăsați oamenii să creadă că Jurnal TV mai este o televiziune credibilă la care putem merge liber pentru a vorbi lucrurile. Oamenii care au creat Partidul Popular European din Moldova nu au nevoie de imagine, publicitate sau funcții. Iurie Leancă și Eugen Carpov au un mandat liniștit de deputat și puteau sta ipocriți și lipsiți de sens și importanță patru ani într-un parlament, al cărui sens de asemenea nu-l văd; Valeriu Chiveri și Iulian Groza aveau funcții de viceminiștri la Externe, mașină la scară și posibilitate de a freca menta printr-un guvern care nu știu cât o să mai târască; și eu, și Victor Chirilă și Oazu Nantoi avem cu ce ne ocupa, spre deosebire de marea de mâncăi de politicieni, care în afară de salariu de deputat sau ministru și furtul din banul statului, nu mai știu altceva a face. Faptul că suntem acolo e o garanție că acest partid vine cu o altă abordare și vrem ca acest lucru să fie corect și echidistant înțeles în societate, iar mass-mediei îi aparține un rol determinant din acest punct de vedere.

Vrem să creăm o platformă de dialog cu toată societatea moldovenească, să creăm reperele unei guvernări care să dea cetățeanului proeuropean al R. Moldova, dar și celui antieuropean, pentru că tot este cetățean al acestei țări, încrederea că statul de drept va funcționa în această țară, traseul de integrare europeană nu va fi deturnat, iar angajamentele acordului de asociere vor fi realizate. Pentru că ce n-au înțeles până acum partidele proeuropene este faptul că votul de protest contra falimentului ideii de integrare europeană s-a regăsit în Usatîi și Dodon, care fără structură, fără organizații teritoriale sau consilieri raionali, sătești și municipali, au reușit să obțină un scor catastrofal pentru viitorul R. Moldova. O asemenea abordare nu mai poate fi tolerată, pentru că altfel riscăm să pierdem definitiv trenul Uniunii Europene. Dintr-un anumit punct de vedere Iurie Leancă are de justificat faptul că a făcut parte din acel act de guvernare, ceea ce-l face și pe el responsabil de asumarea culpabilității pentru aceste decepții. Dar când mă gândesc că prestanța sa la externe a generat credibilitatea R. Moldova ca partener de dialog cu Uniunea Europeană după 2009, la faptul că aflarea sa în fruntea guvernului a dus la menținerea cursului de integrare, la semnarea acordului de asociere, la liberalizarea regimului de vize și la menținerea climatului de stabilitate în societate, în condițiile unui dezastru regional în Ucraina, parcă îmi vine să o las mai moale. Altfel riscăm să nu mai lăsăm nimic credibil în politica moldovenească și să n-o înțelegem deloc.

Personal nu vreau să ajung în ipostaza eroinei din „Tăcerea Mieilor”, care n-a putut face nimic pentru a preveni sacrificarea acestora pe abator, lucru care a marcat-o definitiv și iremediabil psihologic pentru tot restul vieții. Nu vreau să ajung la un moment în viață, când să regret că nu am putut contribui la schimbarea la față a țării și a unor destine de oameni, chiar dacă aceștia nu înțeleg sau nu vor acest lucru. Pentru că va veni un moment, când vor înțelege cei care vor veni după dânșii.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus