Afaceri

Taranul si banul: Agentia de subventionare a agricultorilor

Zilele trecute a fost creata, printr-o hotarare de guvern, Agentia de Plati si Interventii in Agricultura (APIA), o structura autonoma in subordinea Ministerului Agriculturii care se va ocupa de subventionarea agricultorilor si fermierilor. Este un pas binevenit, spun expertii, vor exista responsabilitati mai clare, iar putinii bani de la buget destinati agriculturii vor fi utilizati mai eficient si mai transparent.

Conform hotararii adoptate, APIA va fi responsabila de gestionarea resurselor financiare destinate pentru sustinerea producatorilor agricoli, monitorizarea repartizarii acestora si evaluarea cantitativa si calitativa a impactului generat de masurile de sustinere a agricultorilor din partea statului. Aceasta noua structura va avea circa 60 de angajati – 30 in oficiul central si 36 in oficiile teritoriale; reprezentantele teritoriale vor fi noua la numar, si anume, la Balti, Cahul, Causeni, Comrat, Edinet, Floresti, Hancesti, Orhei, Ungheni; iar crearea locurilor noi de munca se va face pe contul micsorarii numarului de angajati in alte agentii ale ministerului, respectiv persoanele angajate vor fi reprofilate de la aceste agentii.

„Pe parcursul ultimilor ani subventiile in agricultura au fost gestionate de mai multe structuri – Ministerul Agriculturii si Industriei Alimentare (MAIA), Ministerul Finantelor, IS „Moldresurse”, Agentia „Apele Moldovei” – insa lipseau criteriile unice la repartizarea lor, iar efectul subventionarii nu a fost studiat”, a declarat ministrul Agriculturii Valeriu Cosarciuc. Acest lucru a trezit nemultumirea producatorilor agricoli si a societatii civile. Potrivit ministrului, subventionarea se va efectua in baza unor proiecte prezentate de catre producatori. Vasile Palade, seful Directiei finante si contabilitate, monitorizare si evaluarea politicilor din cadrul ministerului, sustine ca doar investitiile capitale necesita aplicarea unui proiect, celelalte subventii, numite curente, pentru creditare, agricultura ecologica s.a. nu vor necesita astfel de proiecte. Prin investitii capitale se are in vedere infiintarea plantatiilor pomicole, viticole; constructia unui frigider, a unei case de ambalare, a unei mini-ferme. In 2010 se preconizeaza pentru investitiile capitale 155 mln. lei, jumatate din suma totala destinata subventionarii.

Vasile Marzenco, presedintele Federatiei Fermierilor din Moldova, saluta crearea noilor agentii. In primul rand, vor exista „responsabilitati clare”, zice el. „Noutatea acestor proiecte consta in faptul ca subventiile vor ajunge si spre micii fermieri, nu numai spre cei mari. Ceea ce este corect”, adauga acesta. Potrivit lui, la etapa initiala, APIA va trebui sa organizeze unele intalniri si cu fermierii si ONG-urile care ii reprezinta pentru a identifica modalitatile de adresare si accesare. Cat priveste scrierea de proiecte de catre agricultori, Marzenco afirma ca si pana acum a fost la fel, pur si simplu acum se clarifica unele aspecte. „Subventiile nu se pot da numai pentru ca ai stat la coada. Trebuie sa justificam pentru ce anume cerem bani; sa demonstram ca banii acestia vor genera alti bani”, conchide el.

Viorel Chivriga, expertul in agricultura de la IDIS „Viitorul”, spune ca APIA nu se va ocupa doar de acordarea de subventii, dar si de monitorizarea acestui proces. „Este cunoscut faptul ca pana acum subventiile au fost acordate pe principii neclare. Practic nu se cunoaste cine a beneficiat de aceste subventii, ce rezultate au obtinut si care sunt efectele repartizarii acestor bani”, mentioneaza expertul. Potrivit lui Chivriga, ultimii ani subventiile din agricultura au revenit unui grup limitat de intreprinderi agricole. In afara de aceasta, subventiile au fost repartizate neuniform si nu a existat o continuitate, la inceput fiind subventionate unele directii, apoi altele, ca in final sa nu avem rezultate in niciun domeniu. In cele din urma, agricultura a ramas un domeniu neperformant, in care investitiile lipsesc, cu randamente productive de doua-trei ori mai joase in raport cu ceea ce se inregistreaza in alte state, mai afirma expertul.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *