Sport

Tenis: Roger Federer s-a calificat în turul al treilea la Australian Open

Federer (35 ani), fost lider al clasamentului ATP, care a câștigat de patru ori trofeul în competiția de la Antipozi (2004, 2006, 2007, 2010), a avut nevoie de tiebreak pentru a se impune în fața lui Rubin, jucător cu 15 ani mai tânăr, aflat pe locul 200 în ierarhia mondială.

Campionul din Țara Cantoanelor, cap de serie numărul 17 la actuala ediție a Openului Australiei, îl va avea ca adversar în meciul următor pe cehul Tomas Berdych (nr. 10), care a dispus la rândul său, cu 6-3, 7-6 (8/6), 6-2, de americanul Ryan Harrison.

Federer a câștigat ultimele cinci meciuri cu Berdych, însă recunoaște că va trebui să joace mai bine decât a făcut-o în partida cu Rubin pentru a merge mai departe. Anul trecut, el l-a învins pe ceh în sferturile de finală la Melbourne.

"Nu este o tragere ușoară. Berdych m-a învins deja la New York, la Wimbledon și la Jocurile Olimpice. Sunt sigur că vrea să mă învingă și aici. Este un mare jucător și îmi place mult jocul său. Va fi greu", a spus elvețianul, care conduce cu 16-6 în duelurile directe cu Berdych.

AGERPRES.RO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *