Timpul.md

Constantin Tănase 23 Mai 2017 | 10:05

Teroarea absurdului firesc

Sunt convins că cel mai mare pericol care ne paște astăzi este cel de a ne obișnui cu absurdul și anormalitatea, care încep să ne terorizeze existența. A te obișnui cu absurdul și anormalul înseamnă a-ți pierde capacitatea de a reacționa adecvat la cele ce se petrec în jurul tău, iar a nu reacționa adecvat înseamnă a nu protesta și a trata ca fiind normale niște stări de lucruri anormale.

Când încetează să ne mai deranjeze absurdul și nefirescul, înseamnă că s-a întâmplat ceva grav cu aparatul nostru critic, înseamnă că creierul nu mai efectuează operațiile critice de selecție, triere, clasificare, omitere, apreciere etc., înseamnă că și la nivelul conștiinței și al moralei s-au produs serioase dereglări.

Am citit undeva că Moldova este o junglă. Pe ipocriți această concluzie i-a rănit. Și pe mine m-a deranjat, dar din cu totul alte motive decât cele care au „rănit” spiritul ipocrit: vorba e că în junglă nu se întâmplă nimic absurd și nefiresc. Acolo viața derulează după niște legi logice și firești, respectate de toți, din care motiv, tot ce se întâmplă acolo este logic și firesc. Anume datorită acestor NORMAL și FIRESC viața în junglă se află într-un permanent și perfect echilibru funcțional. Fiarele se sfâșie unele pe altele conform unei logici de milioane de ani, cel mai puternic îl înghite pe cel mai slab în virtutea unor legi care asigură perpetuarea speciilor. Privită din acest punct de vedere, jungla este un model ideal de organizare socială a vieții subiecților ce participă la dura competiție care se numește lupta pentru existență. Din această perspectivă, tot ce se întâmplă în junglă se află sub semnul NORMALULUI și a FIRESCULUI. Absurd și nefiresc ar fi dacă, de exemplu, gazelele i-ar sfâșia pe lei, dacă maimuțele i-ar mânca pe elefanți, dacă gazelele le-ar vâna pe gazele etc. Dacă s-ar întâmpla aceasta, înseamnă că viața junglei ar fi scoasă din perfectul și permanentul ei echilibru.

În societatea noastră, însă, tocmai asta se și întâmplă: viața este scoasă din albia normalului și a firescului și e resubordonată absurdului și anormalului. Pericolul azi constă nu în această resubordonare în sine, ci în faptul că societatea începe a se obișnui cu situația ce se creează, adică nu mai reacționează protestatar la absurd și la nefiresc, care încep a fi percepute ca fenomene normale și firești. Iar anormalul și firescul se produc la fiece pas. Un reporter de duzină, de pildă, merge peste hotare, împreună cu președintele statului, și la întoarcere declară public, de la televiziunea de stat, că el a participat, împreună cu președintele, la tratative. Situația e absurdă și anormală, dar nu protestează nimeni: nici opinia publică, nici colegii de breaslă ai reporterului, nici președintele. La televiziune este angajată pe post de crainic o persoană care irită telespectatorul. Telespectatorul se irită, dar nu protestează și nu cere revenirea la normal și firesc. Maricica Levițchi cumpără electoratul cu ajutoarele umanitare, venite din străinătate, și nimeni nu reacționează și nu protestează. Andrei Sangheli, care a jefuit economia națională, nu este tras la răspundere penală și continuă să se afle la libertate. Fostele colhozuri au milioane de lei datorii la buget, iar statul continuă să le finanțeze. Premierul Ion Ciubuc promite că va achita datoriile la pensii și nu se ține de cuvânt. Dumitru Diacov își propulsează fratele în funcția de procuror al Capitalei și continuă să rămână în fruntea Parlamentului. Un popă de la Telenești trage cu pistolul în sfânta biserică și justiția ia apă în gură. Țăranilor li s-a dat pământ, dar nu li s-a dat cota valorică și nu izbucnește nicio răscoală țărănească. Copiii mor de foame, iar ministrul Bulgari acordă ajutor umanitar Iakuției. Mafia a atacat ca un cancer toate țesuturile statului, iar poliția luptă cu băbuțele care vând semințe de floarea-soarelui. Agenții economici nu plătesc, în masă, impozitele, iar legiuitorii „înăspresc” codul fiscal. Sistemul de ocrotire a sănătății e la pământ, iar guvernul decide reducerea numărului de paturi. Din lipsa mijloacelor pentru procurarea agenților termici, școlile riscă să fie închise. Bugetul e secătuit, iar funcționarii statului se plimbă, în limuzine de lux. Un fost mare șef și astăzi se duce la veceu, însoțit de bodyguard, și nimeni nu râde de el. Un judecător îl eliberează, din greșeală, din chiar sala de judecată pe un criminal cu câteva omoruri pe conștiință și nu este pedepsit. O bătrânică de 80 de ani, trăiește într-o rețea termică unde coboară, noaptea, printr-o gură de canal și nici o societate filantropică nu știe despre ea. Un vicepremier se comportă ca un partizan și își anunță intenția de a demisiona, iar premierul spune că nu știe nimic despre aceasta. Un șef de partid luptă vârtos în opoziție, dar trăiește într-un adevărat castel, alături de castelele mafioților, și niciun ziar nu-i publică fotografia castelului. Conducerea luptă în vorbă cu separatismul etnic, dar în faptă mai creează un județ bulgăresc. În școlile de toate gradele se studiază limba română, iar în Constituție se păstrează denumirea „limba moldovenească”. Republica e plină de șomeri cu diplomă, iar universitățile fabrică non-stop specialiști „prin contract”. Și tot așa mai departe, că am putea înșira pagini întregi de asemenea situații absurde și nefirești.

Absurdul și nefirescul nu rezidă în faptul că ele se produc, ca atare, fiindcă e firesc și logic să se producă, ci în faptul că începem să ne obișnuim cu ele ca cu ceva logic și firesc, nu mai reacționăm la ele, nu protestăm și nu le opunem rezistență. Astfel, începem să ne pierdem imunitatea față de tâmpenie, față de golănia spirituală și găinăriile morale în care se scufundă societatea. Cu alte cuvinte, începem să fim terorizați de firescul absurdului și mâine-poimâine vom considera absurd și nefiresc tot ce este firesc și normal.
Fragment din cartea „Ochiul lui Esop”, 2000

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus