Timpul.md

Actualitate 19 Septembrie 2016 | 08:10

The New York Times: Ce știm și ce necunoscute rămân în cazul exploziei din Manhattan

O explozie puternică a avut loc în jurul orei 20,30 p.m., ora locală, pe 23Street din Manhattan, rănind 29 de persoane și zguduind zona.

Primarul Bill de Blasio a catalogat incidentul drept ”un act intenționat”, iar guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a spus că, la această oră, nu există dovezi privind un act de terorism internațional, dar investigația este ”încă la început”.

”Depinde ce definiție dați terorismului. O bombă care explodează în New York este un act terorist, dar nu este însă nu este vorba şi despre implicarea uneri grupări teroriste internaţionale”.

Publicația americană The New York Times a făcut o listă cu tot ce știm și cu toate necunoscutele de până la această oră:

Unde a fost explozia? Comisarul de poliție JamesP. O’Neill a anunțat că explozia a avut loc pe strada West 23rd Street, în jurul orei 20.30. Martorii susțin că explozia s-ar fi produs într-un container pentru gunoi.Oamenii legii au precizat că este vorba despre un dispozitiv exploziv făcut acasă.

Unde a fost găsit cel de-al doilea dispozitiv? A fost găsit pe West 27th Street, între Avenue of Americas și Seventh Avenue, la aproape trei ore de la explozie. Autoritățile au spus că ar fi vorba despre o oală sub presiune, transformată într-un dispozitiv exploziv, întocmai ca în atentatele de la Boston, din 2013. Vedeți fotografia dispozitivului improvizat în galeria foto atașată.

”Am auzit un zgomot puternic. Am simțit ca un val puternic venind spre mine. Apoi,s-a văzut un nor alb de fum venind dinspre 23 Street, în apropiere de Sixth Street. Nu era foc, doar fum”, le-a povestit Luke McConnell jurnaliștilor de la New York Times. ... citește mai departe aici....

Ce știm despre răniți? Cei 29 de oameni au fost răniți de bucăți ale dispozitivului explodat, iar o persoană este grav rănită. Duminică după-amiază, toate victimele au fost externate.

A fost un act de terorism? Primarul de Blasio l-a calificat drept ”un act intenționat”, dar a spus că nu au fost identificate legături cu un act terorist.

”Depinde ce definiție dați terorismului. O bombă care explodează în New York este un act de terorism, dar nu este neapărat un act internațional de terorism”, a punctat și guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo. El a mai precizat că explozia a făcut pagube importante: ” când vedem daunele, ne dăm seama că suntem norocoși că nu au fost victime”.

Guvernatorul a mai anunțat suplimentarea forțelor de ordine în stațiile de autobuz și de metrou, precum și în aeroporturi.

Au fost identificați suspecți? Comisarul de poliție a precizat că nu sunt suspecți reținuți, până la această oră. O’Neill a precizat numai că autoritățile au filmări ale exploziei.

Există o legătură cu o explozie în New Jersey? Oamenii legii au precizat că nu există legături cu o explozie petrecută cu 11 ore înainte, în New Jersey, când un dispozitiv improvizat a explodat la o cursă sportivă în parc. Nimeni nu a fost rănit.

Ce nu știm:

Cine este resposabil pentru explozie
Ce se afla în oala sub presiune
Cum a fost aleasă zona pentru declanșarea exploziilor
Motivul pentru care s-a produs atacul

sursa: romanialibera.ro
 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus