Actualitate

Theresa May: Marea Britanie nu a avut altă opţiune decât să desfăşoare atacuri cu rachete împotriva Siriei

Patru avioane Tornado ale Forţele Aeriene Regale, dotate cu rachete Storm Shadow, au luat parte la un atac asupra unei unităţi militare în apropiere de Homs unde s-a considerat că regimul sirian avea depozitate arme chimice, a precizat Ministerul Apărării britanic.

Marea Britanie s-a alăturat Statelor Unite şi Franţei în ceea ce Theresa May a descris ca un atac "limitat şi ţintit", după ce serviciile de informaţii au indicat că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad este vinovat de atacul din urmă cu o săptămână de la Douma, în care s-ar fi folosit arme chimice.

May a spus că atacul cu rachete a fost conceput pentru a minimaliza riscul oricăror victime civile şi nu a fost o încercare de a răsturna guvernul sirian.

"Nu este vorba de o intervenţie într-un război civil. Nu este vorba de schimbarea regimului", a precizat May într-un comunicat.

Ea a adăugat că Marea Britanie şi aliaţii săi au încercat să folosească orice mijloace diplomatice pentru a opri utilizarea de arme chimice, însă au fost în permanenţă respinşi, invocând un veto al Rusiei din această săptămână în Consiliul de Securitate al ONU privind o investigaţie independentă asupra atacului de la Douma.

"Prin urmare, nu există o alternativă practică la folosirea forţei pentru a reduce şi a descuraja folosirea de arme chimice de către regimul sirian", a spus ea.

În acelaşi timp, ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson, a declarat la postul de radio LBC că atacurile asupra Siriei au avut un impact semnificativ asupra a ceea ce va mai putea face în viitor regimul lui Bashar al-Assad.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *