Timpul.md

Actualitate 17 Noiembrie 2015 | 09:38

”Tinerii Moldovei” cheamă guvernatorul BNR să salveze băncile Republicii Moldova

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei va organiza un flash-mob în fața sediului Băncii Naționale a Moldovei pentru a cere un Guvernator comun la Chișinău și București. Evenimentul va avea loc marți, ora 15:00.

„Nu mai vrem hoți care să administreze banii noștri, ai cetățenilor Republicii Moldova. Nu mai vrem repetarea <<jafului secolului>>. Vrem un Guvernator
responsabil, onest, care să aibă grijă de finanțele noastre. Dezastrul social-economic în care a ajuns Republica Moldova a arătat clar că e nevoie de o resetare a statului nostru. Vrem să începem cu un lucru concret: trecerea sistemului financiar-monetar moldovenesc în administrarea Băncii Naționale a României”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

Flash-mob-ul este parte a unui șir de acțiuni și poziții publice ale mai multor organizații care constituie Blocul Unității Naționale (BUN) și care au ca scop
instalarea unui Guvern comun pe ambele maluri ale Prutului, ca pas decisiv pentru Unirea pașnică a celor două state românești.

sursa: timpul.md

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus