Timpul.md

Moldova 16 Aprilie 2010 | 11:48

Tinerii şahişti şi-au desemnat campionii

În incinta Scolii sportive specializate de şah şi joc de dame nr. 7 din capitală a avut loc ediţia ordinară a campionatului republican de şah, rezervat celor mai tineri jucători care practică sportul minţii. În lupta pentru locurile premiante s-au angrenat circa 65 de participanţi, care au evoluat în concursurile masculin şi feminin, în categoria de vârstă de până la opt ani. De asemenea, au fost desfăşurate şi campionatele rezervate junioarelor în vârstă de până la 16 şi, respectiv, 18 ani, concursurile similare masculine fiind organizat anterior.

Cu certitudine, evoluţia juniorilor mari (18 ani) au generat în mod sporit atenţia experţilor, or, învingătorii în această probă urmează să ne reprezinte destoinic la turneele internaţionale de anvergură care urmează. În concursul feminin, primele două locuri au fost ocupate de reprezentantele Liceului „Dante Alighieri” din capitală, Elena Coadă (campioană) şi Ana Boţan, care au obţinut, respectiv, 4,5 şi 3,5 puncte. Poziţia a treia a revenit sorocencei Veronica Gâscă.

În turneul şahistelor în vârstă de până la 16 ani, favorită a concursului a fost, indiscutabil, premianta de bronz a Campionatului Mondial de juniori (Vietnam, 2008), Diana Baciu. Cu 4,5 puncte la activ, ea şi-a asigurat titlul de campioană. Diana a fost urmată pe podium de reprezentanta oraşului Dubăsari, Ina Chiriţă, cu 3,5 puncte acumulate, şi de Valentina Biciuc (Drochia), singura care a reuşit să o învingă pe viitoarea campioană. În această categorie au mai participat două şahiste din Tighina şi câte una din Tiraspol şi Comrat.

Cei mai mulţi jucători au fost prezenţi în turneul cadeţilor în vârstă de până la opt ani. 40 de copii din Comrat, Sângerei, Râbniţa, Tiraspol, Bălţi, Ungheni, Rezina şi Chişinău. Într-o luptă acerbă, campion a devenit tânărul şahist din Bălţi Mihai Surdu, care a acumulat 7,5 puncte. În clasament au urmat alţi patru concurenţi cu câte şapte puncte: Artur Nastasovici (Bălţi), Vlad Vorobiov şi Andrei Dermenji (ambii din Chişinău) şi Vadim Achinin (Râbniţa).

În proba similară feminină, campioană a devenit Elizaveta Lechii (Chişinău), locurile ulterioare revenind tiraspolenei Lilia Cernenco şi altei jucătoare din capitală, Ana Curoşu.

Secretarul competiţiei, Valeriu Coadă, a remarcat în exclusivitate pentru TIMPUL, că „numărul mare de participanţi certifică un interes sporit faţă de jocul minţii printre copii, iar acest fapt generează optimism pentru viitorul acestui sport”.

  • Un articol de:

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus