Actualitate

Tiraspolul vrea sprijinul Moscovei pentru a anihila efectele controlului comun moldo-ucrainean la frontieră

Subiectul a fost abordat în cadrul unei întrevederi pe care așa-zisul ministru transnistrean de externe, Vilai Ignatiev a avut-o vineri, la Moscova, cu ambasadorul rus cu misiuni speciale, Serghei Gubarev.

La întrevedere a participat și directorul adjunct al departamentului pentru țările din CSI al Ministerului de Externe de la Moscova, Vitali Treapiţîn, notează INFOTAG.

Interlocutorii au discutat „o gamă largă de probleme de actualitate legate de situaţia din procesul de negocieri între Transnistria şi Moldova".

O atenţie deosebită a fost acordată discuţiilor cu privire la elaborarea mecanismului de participare a transportului auto transnistrean la traficul internaţional, precum şi perspectivelor de intensificare a dialogului la nivel de grupuri de experţi ale părţilor.

Ignatiev i-a informat oficialitățile de la Moscova „despre situaţia care s-a format în legătură cu lansarea următoarei etape a controlului moldo-ucrainean comun la punctul de trecere Cuciurgan, despre efectele negative observate ale acestei decizii", subliniind că partea transnistreană a expediat oficial tuturor participanţilor la negocierile în formatul "5+2" un apel „pentru a preveni agravarea situaţiei”.

Sursa: Radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *