Timpul.md

Editorial 4 Aprilie 2017 | 08:48

Trădătorii

Când te apuci de o afacere sau de un proiect de orice natură, îți trebuie mai întâi de toate idei noi și o echipă bună. Aceste două cerințe îți asigură prin esență atingerea unui scop, fiindcă oricât de înălțătoare ți-ar fi principiile, dacă nu ai lângă tine oameni demni, eșecul ți-e garantat.

Cel mai trist lucru se întâmplă într-o echipă atunci când niște necunoscuți își fac un nume datorită încrederii pe care le-o porți, după care te trădează și evadează în tabăra oponenților tăi. În acest caz, avem de a face cu o evidentă lipsă de bun-simț, onestitate și colegialitate, care în ultimul timp se face tot mai simțită în politica noastră. Pentru că oamenii noștri, în marea lor majoritate, se pare, când intră în partide, urmăresc singurul țel egoist de a deveni bogați sau influenți. Vorba aia, fiecare la fundul său trage și pe nimeni nu-l interesează că astfel țara ne este lipsită de viitor.

Fugarii de pe dreapta și marea lor rușine

Evident că, în unele cazuri, dezmembrarea unei echipe are loc în special din cauza prestației slabe a liderului său care, cică, promite laie și face bălaie. Dar nici așa trădarea nu e o soluție. Scurta istorie a statului nostru nu ne arată niciun caz în care formațiunile politice de centru-dreapta, formate din fugarii de la alte partide, ar apărea pe un loc cât de cât serios măcar în sondajele de opinie. Fuga lui Mihai Godea și cea a lui Iurie Leancă de la PLDM a fost aplaudată de electoratul dezamăgit de Filat, însă asta a fost toată simfonia. În rest, noile partiduțe sunt trecute cu vederea de către alegători, fiind folosite ca „partide de buzunar” de către mai marii țării în încercarea de a fura voturi de pe dreapta.

Aceeași soartă au avut-o și primii fugari din Partidul Liberal. Vitalie Marinuța, Ion Hadârcă, Gheorghe Șalaru, Tatiana Potâng, adică miniștri, vicepremieri, deputați, s-au rupt de Ghimpu și, în consecință, s-au ales cu un alt partid ignorat de toată lumea. N-a avut un succes mai mare nici partiduțul Anei Guțu. Recent, liberalii au rămas și fără Anatol Șalaru. Deși proiectul său pare a fi mai promițător, rămâne de văzut ce viitor va avea. 

Fuga din cele două partide - PLDM și PL - are loc și la nivel local, unde este pusă la cale într-un mod mai meschin. Primarii și consilierii PLDM, bunăoară, care au aderat la PD, explică oficial că au ales să colaboreze cu guvernarea pentru beneficiul localităților lor. La prima vedere, pentru ei nu contează nici câtuși de puțin opțiunea alegătorilor care și ei, la rândul lor, se simt trădați. Neoficial, însă, mulți dintre aceștia recunosc că au fost amenințați cu dosare penale în cazul în care vor refuza să trădeze.

Prin aceste jocuri, au fost scoase din cărți două partide care dirijau mai mult sau mai puțin cu hățurile Puterii, fiind principalele forțe ce împiedicau Partidului Democrat să dețină controlul total în stat. Deși liberalii încă fac parte din guvern, e posibil că ei își trăiesc ultimele zile. Chiar dacă votul uninominal nu va fi introdus, partidul lui Ghimpu are șanse minime de a accede în următorul Parlament.

Trădările în raport cu Voronin

Aceeași situație se observă și pe stânga. Imediat cum Vladimir Voronin a început să piardă puterea, trădările în echipa sa s-au ținut lanț. Premiera a fost înregistrată de PSRM-ul lui Dodon, care reprezintă singurul partid de fugari din țara noastră care a reușit să intre în Parlament cu cel mai mare număr de deputați. Timpul ne va arăta dacă ei au atins acest rezultat singuri sau împinși de cineva din culise. Mai târziu, PCRM a fost părăsit de Sergiu Sârbu și echipa lui Grigore Petrenco care, chiar să nu fi fost supusă represiunilor politice, n-ar fi avut capacitatea de a atinge un scor electoral bun din simplul motiv că era tentată spre acțiuni extremiste. În ultimă instanță, marea trădare față de Voronin a fost realizată de cei 14 deputați comuniști care, în decembrie 2015, au format așa-zisa „platformă social-democrată”. Analiștii politici care presupuneau că aceștia au fost cumpărați sau convinși să treacă astfel de partea guvernării au avut dreptate, din câte se vede. În scurt timp, cei 14 au aderat la majoritatea parlamentară, iar zilele trecute au devenit membri ai PD. De bine de rău, iată și mulțumirea adusă lui Voronin din partea fugarilor săi, pe mulți dintre care el i-a crescut ca pe niște copii. Dacă cineva crede că decizia acestora nu a fost influențată, ar putea să caute mai întâi de toate răspuns la următoarele întrebări: câtă demnitate trebuie să aibă un om, indiferent dacă el se numește Artur Reșetnicov, Violeta Ivanov sau Vladimir Vitiuc, pentru ca să se transforme din prorus, antiromân și antieuropean convins în reprezentant al unei guvernări proeuropene, care are relații relativ proaste cu Rusia? Sunt ei oare copii, ca să se răzgândească de la mână până la gură, sau suferă de vreo maladie care ar putea explica un astfel de comportament? Și poate cineva de aici încolo să mai aibă încredere în ei?

Pe scurt, situația pare a fi destul de limpede și în această privință. Cineva a copt coliva în așa fel, încât PCRM să aibă cam același rezultat ca și PL, în eventualitatea unor alegeri pe liste de partid. 

Dodon l-a trădat pe Usatîi

În ultimul timp, cresc presiunile și asupra „Partidului Nostru” (PN) – o altă formațiune politică de stânga importantă. Potrivit lui Renato Usatîi, șeful acestui partid, oamenii săi care refuză să-l trădeze se trezesc cu dosare penale. Alții, mai mici, fie au abandonat partidul, fie au devenit primari sau consilieri independenți. Usatîi spune că persoanelor influente din echipa sa li se promit funcții înalte în stat în schimbul ieșirii din PN, iar cei mai puțin importanți sunt amenințați cu pușcăria.

Numai de PSRM nu se ia nimeni, de parcă acesta ar fi cel mai curat partid din RM. Contra socialiștilor nu se deschid cauze penale, iar dosarele intentate mai devreme în privința lor sunt trecute pe linie moartă. Deși socialiștii nu aderă la PD, nimeni dintre ei nu este amenințat sau șantajat. Și aici apare altă întrebare: dacă Dodon este atât de neprihănuit și creștin, după cum se laudă, poate fi el în același timp și atât de nesimțit, încât să nu-i sară în apărare lui Usatîi, care l-a susținut deschis în turul doi al alegerilor prezidențiale? Dacă nu poate, de ce stă cu mâinile în sân? Sau se teme să nu fie scoase și dosarele sale „de la sertar”?

Cine sunt trădătorii din DA?

Dintre partidele extraparlamentare, presiunile cele mai mari sunt exercitate asupra Platformei „Demnitate și Adevăr” (DA). Televiziunile afiliate guvernării prezintă zilnic știri despre discuțiile private ale membrilor partidului, care își fac liderii cu ou și cu oțet. Fie că puterea a racolat trădători și din DA, fie că discuțiile acestora sunt interceptate de serviciile secrete, oricum, încercarea de a denigra noua formațiune politică aduce rezultatul scontat.

Indiferent cui aparține vina pentru această mizerie a noastră, putem conchide că atunci când fac plecăciuni în fața lui Ștefan cel Mare și se autoproclamă „patrioți”, politicienii noștri își demonstrează ipocrizia. Moldova nu are eroi. Pentru că un om cu demnitate ar sta dârz în fața oricărei amenințări și nu și-ar trăda colegii în schimbul unor bani. Respectiva slăbiciune a pseudo-eroilor noștri ne demonstrează că, în cazul în care am fi ocupați de o putere străină, aleșii noștri i se vor închina cu urâciune și umilință.

Mark Tkaciuk – un exemplu pentru RM

Intuiesc replica. Cineva ar putea să-mi reproșeze că există situații în care un politician nemulțimit de partidul din care face parte nu găsește pur și simplu altă soluție, decât să-și schimbe echipa. Într-adevăr e așa, dar și aici cel mai important rol îl joacă demnitatea fiecărui om. În acest sens, avem exemplul Mark Tkaciuk. Când s-a dezamăgit de Voronin, acesta nu a fugit în alt partid nici pentru mâncare sau posturi, nici pentru mașini sau vile, ci și-a depus mandatul de deputat și a dispărut. Astfel, Mark Tkaciuk a fost singurul om politic din RM, care și-a părăsit partidul, însă a dat dovadă de onestitate și demnitate, fără să trădeze și rămânând pe poziția sa. 

Dintre politicienii actuali care, în ciuda tuturor intemperiilor vremii, au rămas devotați echipei din care au făcut parte merită admirație și liberal-democrații Maria Ciobanu și Tudor Deliu. Ei nu credeau că Filat este cheie de biserică, dar cu toate acestea i-au rămas devotați până în ultima clipă. Chiar și la judecată au mers să-l susțină.

Puțin probabil că, după introducerea votului uninominal, alegătorii nu vor fi informați ce partide anume reprezintă anumiți concurenți electorali. Oricum, însă, în acest caz, viitorii deputați vor putea adera cu mai multă plăcere și cu mai puțină rușine la majoritatea parlamentară . Atunci se pare că vom avea aceeași guvernare încă mulți ani înainte, după cum spunea Veaceslav Platon într-o discuție cu Serghei Iaralov. Iată de ce votul uninominal este atât de important pentru cei care țin hățurile Puterii.

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus