Economie

Transferurile de bani de peste hotare au scăzut din cauza crizei din Rusia

Astfel au comentat pentru Radio Chișinău analiștii economici, referindu-se la ultimele date statistice, potrivit cărora, volumul remitențelor a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani.

În anul 2016 transferurile bănești de peste hotare au fost de un miliard și 80 de milioane de dolari, fiind cele mai mici din ultimul deceniu, potrivit datelor Băncii Naționale. Față de 2015, scăderea este de aproximativ 5%. În luna decembrie, transferurile de peste hotare au constituit aproximativ 94 de milioane de dolari, cu aproximativ 3% mai puțin față de aceeași lună a anului 2015.
În ultimii 15 ani remitențele, adică banii trimiși de cetățenii moldoveni de peste hotare, au fost principala sursă de creștere economică, iar acum economia va necesita alte surse, a comentat pentru Radio Chișinău analistul economic Roman Chircă. Potrivit acestuia, scăderea remitențelor s-a produs în special din cauza crizei economice din Rusia, care s-ar putea aprofunda.

Și în opinia expertului Veaceslav Ioniță perspectiva revenirii remitențelor la nivelul din anii precedenți este destul de redusă. Principalul motiv al reducerii, în opinia sa, a fost jaful din sectorul bancar, care a descurajat conaționalii de peste hotare să mai investească în Republica Moldova, iar cel mai afectat este sectorul construcțiilor.

Potrivit statisticilor Băncii Naționale, cel mai mare volum al remitențelor a fost înregistrat în anul 2008 – 1,66 miliarde de dolari. De asemenea, peste 1,6 miliarde au fost transferate în anii 2013 și 2014, după care acestea au început să scadă.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *