Nimeni nu poate contesta că actualul regim de la Tiraspol este incomparabil mai deschis dialogului decât precedentul şi că acest fapt deja poate fi un motiv de optimism în privinţa negocierilor pentru reîntregirea Republicii Moldova. Dar…
Nu mai demult decât vineri seara am avut o dispută virtuală, pe un site de socializare, cu pretinsul ministru de externe al autoproclamatei RMN. Apreciată în mediile negociatorilor din formatul „5+2” în primul rând pentru prezenţa ei fizică, Nina Ştanski părea că poate contribui la aceste discuţii nu doar prin ridicarea coeficientului estetic al participanţilor la discuţii. Că nu se poate conta decât pe zâmbetul ei – fermecător, e drept – am putut constata la sfârşitul săptămânii trecute.
Pseudodiplomata a postat pe profilul personal un articol din regnum.ru, care titra că „moldovenii provoacă aducând în discuţie problema şcolilor româneşti din Tiraspol”. De aici am pornit un dialog pe parcursul căruia am ajuns, inevitabil, la exemplele concrete privind discriminarea copiilor din şcolile transnistrene. Surpriză, tot ceea ce ştiam despre problema respectivă – atacurile asupra şcolilor, persecuţiile, ameninţările, lipsa manualelor în limba română cu grafie latină, nefinanţarea instituţiilor, sunt, în opinia aşa-zisei ministrese, minciuni şi calomnii. Ba chiar m-a acuzat că… aş avea febră.
Mă întreb, ce şanse au discuţiile cu persoane care neagă cu agresivitate evidenţele şi propun o realitate proprie, plăsmuită şi adaptată după standardele şi orgoliile comanditarului?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
