Zic eu că sunt lucruri evidente, însă constat tot mai des în ultima perioadă că evidentul meu nu este și evidentul altora.
Așadar, în opinia mea, cele trei lucruri pe care nu ar fi bine să le spunem copiilor sunt:
Taci din gură/ Nu mai comenta
Să-i închidem gura copilului la modul ăsta mi se pare că este complet greșit. Știu, da, de multe ori minunile noastre de copii parcă au limbariță, pot trăncăni până te fac cu capul. Și știu sigur că atâtea de ce-uri câte aude un părinte nu aude nimeni. Și mai știu și că sunt momente în care pur și simplu ne-am dori să ne asculte fără atâtea comentarii și negocieri, pentru că noi suntem adulții și știm cum e mai bine.
Dar trebuie să ne gândim că și copiii noștri sunt oameni, au și ei personalitatea lor, au și ei dreptul să-și exprime opiniile. Și da, de cele mai multe ori, lucrurile nu se văd de la ei așa cum se văd de la noi. Dar de-asta sunt copii, să vadă cu ochii lor de copii viața. Ar trebui să ne bucurăm că au mereu opinii, că sunt curioși, că sunt vorbăreți, că vor să știe. Toate astea sunt perfect normale și fac parte din dezvoltarea lor.
Jignirile și etichetele
Aici lista este lungă, de-asta nici nu am scris exact la ce mă refer. Dar vă spun sincer că mi se rupe inima ori de câte ori aud părinți care își jignesc copiii sau care le pun etichete ce-or să le rămână ani buni lipite-n minte și în suflețel: ”Ești prost/ nesimțit/ bătut în cap/ de râsul lumii/obraznic/rău/vai de capul tău/Nu ești în stare de nimic/”. Aud toate astea și multe, multe altele. În parc, în mijloacele de transport, la locurile de joacă, în magazine.
Dacă noi ne jignim copiii în felul ăsta cum ar putea ei să ajungă să se respecte, să aibă o stimă de sine crescută? Dacă noi, părinții lor, care suntem etalonul lor pentru ce vor fi mâine îi facem în toate felurile, cum să aibă ei un start sănătos în viață?
Cred cu tărie un lucru. Ceea ce le spunem copiilor că sunt aia vor fi. Le spunem că-s proști, așa vor fi. Le spunem că-s obraznici și răi, așa vor fi. Nu spun eu asta, sunt lucruri dovedite și susținute de oameni mai învățați decât mine. Mai mult, copiii jingniți, inevitabil vor jigni la rândul lor. Chiar și pe propriii părinți.
Țipete atunci când plâng
Eu știu că de multe ori nu ne este ușor. Și la noi se țipa atunci când eram copii și plângeam, și nouă ne vine să facem asta. Îmi aduc și acum aminte expresia care-mi seca sufletul: ”Plângi? Păi stai că-ți dau eu una la fund, ca să ai motiv să plângi”.
Ce vreau să spun este că niciodată copiii nu plâng fără motiv. Atunci când plâng suferă. Fie că noi știm de ce, fie că nu știm. Nu este adevărat că sunt șantajiști. Da, este foarte posibil să plângă pentru că vor atenție. Dar asta este o nevoie importantă ce nu trebuie ignorată. Ăsta nu este șantaj, nu este un moft. Atenția și afecțiunea părinților reprezintă cea mai mare nevoie a unui copil, el poate să plângă în neștire din cauza lipsei lor.
Poate câteodată ni se pare că plâng din niște motive de-a dreptul prostești, dar sunt prostești pentru noi, adulții. Prioritățile copiilor nu sunt nici pe departe aceleași cu ale noastre. Nu au cum să fie și, dacă ne gândim mai în profunzime, bine că nu sunt.
Cred că nu ar trebui să țipăm niciodată la copil, punct. Doar că sunt și momente în care oricât ne-am strădui parcă tot ajungem să ridicăm tonul. Măcar atunci când plâng să nu mai facem asta. Măcar atunci să le fim alături și să-i luăm în brațe și să le ștergem lacrimile de obrajii mici. Acum cât încă mai putem face asta. Nu mereu vom putea să-i luăm în brațe și să le ștergem lacrimile de pe obraz, în viața asta.
fricidemamici.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
