Timpul.md

Actualitate 21 Aprilie 2020 | 14:18

Trei preoți AMENDAȚI pentru încălcarea regimului de carantină

În noaptea Învierii s-a monitorizat și verificat desfășurarea slujbelor în Biserici, în contextul regulilor stabilite. În acest sens, au fost înregistrate 3 cazuri de încălcări a hotărârilor Comisiei pentru Situații Excepționale și au fost documentați 3 preoți din raioanele Anenii Noi, Orhei și Chișinău.

În total, în perioada 18 – 19 aprilie au fost întocmite 30 procese verbale cu privire contravenții în baza art. 761 din CC. Din acestea, 29 în privința persoanelor fizice care au încălcat regimul de autoizolare, sau au fost depistate în locuri publice fără act de identitate și nu au putut argumenta prezența. Totodată, a fost documentată contravenția unui agent economic pentru comercializarea materialelor de construcție.

Suma amenzilor aplicate depășește cifra de 630 mii lei, iar în total începând cu data de 17 martie până în prezent au fost aplicate amenzi de circa 25 milioane lei.

Conform datelor IGP, total, în această perioadă au fost înregistrate 49 de sesizări cu privire la infracțiuni și 1798 de informații cu privire la alte incidente Prin intermediul numărului unic de urgență 112, în adresa Poliției au parvenit 1606 cazuri de urgență, iar cele mai multe sesizări și informații au fost înregistrate în mun. Chișinău, precum și în raioanele Orhei și Ialoveni. Totodată, pentru conducerea în stare de ebrietate au fost documentați 33 de conducători auto, 31 documentați penal, iar 2 contravențional.

Recomandăm cetățenilor să respecte regulile trasate de autorități, să nu încalce legislația în vigoare și să apeleze la 112 în cazul în care au fost martorii unei infracțiuni sau dacă au nevoie de ajutor. 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus