Actualitate

Trei românce, femeile cu cea mai mare putere din Spania. Cine sunt ele?

Articolul apărut în publicaţia El Espanol prezintă cele trei românce care au mare putere în Spania. Marcela Topor este supranumită „prima-doamnă a Cataloniei“, deoarece soţul ei este Carles Puigdemont, liderul separatist al regiunii nord-estice a Spaniei. Puigdemont (54 ani) era premierul catalan şi a fost demis de Guvernul de la Madrid ca urmare a acţiunilor care vor desprinderea Cataloniei de Spania, scrie Adevărul.ro.

Mihaela Mihalcia este noua parteneră de viaţă a lui Juan Luis Cebrián, cofondatorul prestigioasei publicaţii El Pais, preşedintele unui trust media, Grupo Prisa, apropiat al Grupului Bilderberg.

Actualmente în vârstă de 73 ani, Cebrián a divorţat de soţia sa în 2014, după un mariaj de 25 ani, afişându-se apoi cu Mihaela, care lucra pentru el în calitate de consultant. Ziariştii spanioli îi urmăresc româncei stilul îndrăzneţ de vestimentaţie care o face să abordeze ţinute cu umerii goi şi decolteuri adânci, inclusiv la dineurile cu familia regală a Spaniei.

Anca Moldovan (41 ani) este primul deputat român în parlamentul spaniol, din partea Partidului Popular. A studiat la Madrid, are ca pasiuni politica şi pictura, iar faptul că este româncă a fost determinant pentru cooptarea sa în Partidul Popular din Spania, ţară unde trăieşte o importantă comunitate de români. Originară din Cluj-Napoca, Anca Moldovan este vicepreşedinte al Adunării de la Madrid, fiind şi preşedinte al forumului partidului pentru probleme de imigrare şi integrare. Ardeleanca promovează constant cultura şi tradiţiile româneşti în Spania.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *