Timpul.md

Actualitate 3 Ianuarie 2017 | 10:00

TRIST ESTE CÂND O NAŢIE MICĂ…

Trist este când o naţie mică, în loc de a sta cuminte şi a căuta să tragă folos dintr-o situaţie pacinică garantată de toate puterile, îşi iese din minţi şi sfâşâie ea însăşi tratatul ce-i asigură acea situaţie.  

Trist este când acea naţie, săracă de bani, azvârle nebuneşte pe apa Dunării milioane pentru aventuri războinice; trist este când acea naţie, săracă de braţe muncitoare şi bogată, prea bogată, de guri flămânde, de speculanţi şi gheşeftari, îşi trimite zece mii de muncitori peste graniţă să moară în ţară străină, de foc, de ger şi de foame, fără vreun folos, fără un anume scop decât, poate, a ajuta interesele unui element etnic dușman elementului ei naţional. Trist este pentru acea naţie când, netrăgând nici un folos din nebuneştile ei jertfe, nu poate barem să-şi menţină neatinsă întregimea pământului strămoşesc şi, deşi biruitoare, este silită a ceda trei ţinuturi unui puternic şi neîndurat aliat şi trebuie umilită să se supună poruncii dinafară întru reorganizarea ei dinlăuntru.

Trist este când o aşa naţie, după atâtea nefericiri de care în nici un chip nu este răspunzătoare nu ştie a cere socoteală sumară guvernului smintit ce a împins-o în aşa ticăloşenie. Trist. Însă e şi mai trist, e ruşinos ca atunci când i se cere a se rosti în privinţa stării ce i s-a creat, atunci când e chemată a-şi spune şi ea părerea asupra osândei nedrepte, dar nerevocabile ce i s-a dat, să fie reprezentată, să se rostească prin graiul unei haite netrebnice de oameni fără nume sau cu nume furat, fără merite, fără nici o garanţie de legătură cu pământul ţării, fără nici un pic de demnitate omenească. O adunătură de pe poduri, oameni fără altă meserie decât deputăţia, samsarii moşiilor statului, pamfletari fără să ştie alfabetul cum se cade, plagiatori neruşinaţi, oameni cu nume şi cu titluri de contrabandă, profesori fără pic de ştiinţă, patrioţi-calpuzani, toată lepădătura socială, cu atât mai primejdioasă cu cât a ştiut mai bine para dispoziţiile din condica penală, e chemată azi a se rosti asupra competenţei sale proprii în materie de revizuire a legii temeinice, asupra cedării a trei ţinuturi şi asupra dării de drepturi la jidani.

O naţie întreagă, care şi-a vărsat milioane şi a înecat cu sângele ei pământul Bulgariei fără să ştie pentru ce şi numai pe răspunderea guvernului, stă şi aşteaptă consternată să vadă ce hotărâre vor lua Camerele în privinţa stării nenorocite ce i s-a creat prin Tratatul de pace, la a cărei dezbatere n-a fost admisă a lua parte.

O naţie întreagă aşteaptă consternată, şi în Cameră un smintit paralitic se ridică şi aiureşte trei ceasuri, citind pasaje bombaste din producţiile sale proprii. Un caraghios strigă că el nu vrea să dea Basarabia cu nici un preţ, odată cu capul, şi că e de părere să ne opunem cu armele oricui va voi să ne-o ia, adică Europei întregi. Iar un şarlatan, un escroc literar (ale cărui escrocherii le vom publica amănunţit în curând), un om care a furat numele venerabil al unei familii istorice româneşti fără moştenitori, un domn Pseudo-Ureche se scoală şi insultă cu tirade şarlataneşti situaţia de solemnă durere în care se găseşte ţara. El, dl Pseudo-Ureche, pe care guvernul radical şi naivitatea câtorva alegători 1-au ales a fi deputat tocmai al unui ţinut din Basarabia, când se discută asupra competenţei Camerelor actuale în privinţa celor trei ţinuturi basarabene, el se scoală şi, fără ruşine, cum e din firea lui, se proclamă competent a vota pentru acea retrocedare.

Întocmai ca meşterii de discursuri funebre, care caută a se străluci şi folosi ei înşiși pe cadavrul de-abia coborât în groapă, haita netrebnică ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail şi Pseudo-Ureche în frunte, caută, în discursuri stupide sau şarlataneşti, să se apoteozeze pe sine plângând Basarabia, pentru a cărei retrocedare însă la urma urmelor se proclamă competenţi.

În adevăr, orice român cu inima dreaptă şi cu mintea sănătoasă trebuie să fie cuprins de un adânc sentiment de durere văzând scârboasa comedie ce se joacă în Dealul Mitropoliei.

Mihai Eminescu, 28 septembrie 1878 

Pe aceeaşi temă

Versiune completă web Înapoi sus